Actualitate

VIDEO „Deşteaptă-te, române!“, cântat în autocar de simpatizanţii PSD plecaţi din Satu Mare spre mitingul din Bucureşti

Oficialii PSD Satu Mare declară c-au reuşit să mobilizeze în jur de 1.300 de oameni pentru mitingul organizat în Piaţa Victoriei din Bucureşti.

Oamenii mobilizaţi de PSD la Satu Mare au plecat spre Bucureşti în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, îmbarcaţi în autocare, microbuze şi maşini personale, pentru un drum parcurs în 8-10 ore. Preşedintele PSD Satu Mare, Aurelia Fedorca, a postat pe contul de Facebook un film în care simpatizanţii PSD apar cântând imnul naţional într-unul dintre autocarele plecate spre Capitală.

„Mergem spre Capitală pentru o Justiţie corectă şi independentă, pentru protejarea unor drepturi fundamentale, pentru o Românie demnă şi prosperă! Ne dorim ca acest miting să fie un semnal că puterea se câştigă în mod democratic, că guvernul se formează de cei care au câştigat alegerile, că institituţiile trebuie să-şi facă datoria conform atribuţiilor, iar cei care pot să sancţioneze clasa politică sunt cetăţenii acestei ţări”, a mai scris lidera PSD pe Facebook.