Inedit

Soluţia unui antreprenor care nu găseşte muncitori: încetarea ajutoarelor sociale. „O pâine şi o sticlă de apă sunt de-ajuns

În timp ce piaţa muncii se află în criză, iar gălăţenilor le este foarte greu să îşi găsească un job, un antreprenor din oraşul de la Dunăre se plânge că de mai bine de două luni nu reuşeşte să angajeze doi oameni pentru a lucra într-o brutărie. Cei care se arată interesaţi de post, renunţă imediat ce află cu programul de lucru începe dimineaţa, la ora 04:30.

În urmă cu două luni, proprietarul unei brutării artizanale din Galaţi a început să posteze anunţuri pentru angajarea a două persoane, însă fără succes. Deşi în oraşul de la Dunăre se înregistrează cel mai ridicat nivel al şomajului, cei care ar putea obţine posturile se răzgândesc imediat după ce află că ziua de lucru începe la ora 04:30.

„Să nu va închipuiţi că vreau să aibă calificare în domeniu. Tot ce le cer este să vrea să muncească şi să fie la 4:30 dimineaţa în brutărie pentru că în panificaţie se munceşte în timpul în care toţi ceilalţi dorm şi pentru că pâinea şi produsele trebuie să fie calde atunci când lumea merge la serviciu, la 7:30. Am dat un anunţ, iar dacă mă sună o persoană pe zi, mă consider norocos. Dacă mai reuşesc să determin acea persoană să vină la un interviu, deja sunt prea tare. De celelalte canale de comunicare, precum Facebook, nici nu mai zic. Vreau să subliniez faptul că nu găsesc oameni care să muncească, să se trezească la 4 dimineaţa şi să muncească cinstit, 8 ore pe zi”, a spus antreprenorul într-o scrisoare publicată în Ziarul Financiar.

Oamenii calificaţi, greu de găsit
Omul de afaceri spune că atunci când este contactat de potenţialii angajaţi, aceştia au început să întrebe şi de zona în care se află amplasată brutăria, deşi Galaţiul poate fi străbătut cu mijloacele de transport de la un capăr la altul în cel mult 30 de minute.

„Primele întrebări sunt legate de salariu şi de program şi chiar dacă le răspunzi, nu mai auzi de ei. Mai nou întreabă şi de zonă, ca nu cumva să facă mai mult de cinci minute până la muncă”, a mai precizat antreprenorul.

„Eu sunt un caz fericit, deoarece i-am învăţat pe oamenii mei cum să facă pâine, corisante cu unt etc. Cunosc procesul tehnologic. Să găseşti oameni calificaţi care măcar să înţeleagă procesul şi să ştie cum să corecteze dacă de exemplu făina nu are aceleeaşi calitate că data trecută nici nu mai vorbesc. Am ajuns să nu mai dorm noaptea nu pentru că nu am bani să plătesc salariile şi impozitele, (care pentru un antreprenor român sunt implicite, cine crede că nu va avea de-a face cu ele, mai bine să nu se facă antreprenor), ci pentru că nu am oameni să fac toate produsele pe care ştiu să le fac. Nu mai zic de faptul că trebuie să fac şi cercetare ca să scot produse inovatoare, care nu se găsesc la concurenţă, în oraş”, a declarat omul de afaceri.

Acesta mărturiseşte că îşi preţuieşte foarte mult angajaţii pe care îi are, mai ales că aceştia muncesc intens pentru a acoperi lipsa oamenilor.

„Pe lângă ei trag şi eu de la 05:00 la 08:00 dimineaţa şi de la 16:30 la 23:00, pentru că de la 08:00 – 16:00 sunt manager de proiect în combinat. Pe lângă ei, eu mai muncesc cât încă doi oameni şi tot nu reuşim să facem o diversitate mai mare de produse pentru a avea încasări mai mari. Cu datorii la bancă, cu statul care mă execută imediat dacă nu am plătit pe 25 ale lunii datoriile la buget (chiar dacă asta înseamnă să mă închidă) şi fără oameni cu care să fac treaba pentru a mări încasările, deja astea sunt fiţe pentru mine”, a precizat antreprenorul gălăţean.

Cel mai probabil, toate aceste probleme îl vor determina pe omul de afaceri să închidă brutăria din Galaţi. Acesta a mărturisit că se gândeşte să plece în Franţa la brutarul de la care a învăţat meserie, mai ales că în acele locuri oamenii apreciază munca şi valoarea acesteia.

„Acolo îmi permit să închid brutăria două săptămâni pe an şi să plec la mare. Pe scurt, din cauza faptului că li se dă şomaj celor care termină liceul fără să fi muncit măcar o zi în viaţă lor, că se dă ajutorul social care este destul de consistent fără să munceşti, nu mai vrea nimeni să muncească chiar dacă ar câştiga mai mulţi bănuţi. E pe principiul «Mai bine 5.000 la umbră decât 10.000 la soare». În ritmul ăsta, statul nu o să mai aibă de la cine lua impozite, pentru că nu munceşte nimeni, deşi oameni capabili de muncă sunt”, a spus antreprenorul.

Acesta este de părere că una dintre soluţii ar putea fi încetarea acordării ajutoarelor sociale, ci doar asigurarea strictului necesar zilnic: „o pâine şi o sticlă de apă. În schimb, statul trebuie să îi lase mai mulţi bani în buzunar celui care munceşte, prin impozitul de venit, pentru că el oricum îi va cheltui, iar statul îi va încasa din TVA sau prin consum”.

Sursa