Social

O femeie cu suflet mare! Aceasta doamna din Craiova donează nevoiaşilor produsele nevândute: „Sunt mulţi oameni care n-au ce să mănânce”

O patroană cu suflet din Craiova strânge toate produsele nevândute şi le oferă persoanelor nevoiaşe. Pachetele sunt luate din faţa patiseriei de oamenii străzi, dar şi de bătrânii cu venituri modeste.

Raluca Garaiman a declarat că ideea de a dona mâncarea care îi rămâne i-a venit în momentul în care a văzut pe Facebook că o cafea din Târgu-Mureş a ales să îi ajute pe cei care au cu adevărat nevoie.

„Sunt mulţi oameni care nu au ce să mănânce, aşa că m-am gândit că poate au nevoie de aceste produse. Toate produsele de patiserie pe care nu le vindem le punem la finalul programului pe uşă, iar cei care au nevoie vin şi le iau. În fiecare pungă am pus şi câte un mesaj, iar astfel oamenii înţeleg că pot lua cu încredere ce îşi doresc.

Am scris mare: Dacă ţi-e foame. Sper ca şi alţii să urmeze exemplu nostru şi să îi ajute pe nevoiaşi. Noi dăm pe o parte, iar Dumnezeu ne dă pe altă parte. Astăzi ne-au rămas cornuri, plăcinte şi covrigi, iar toate le vom aşeza în faţa patiseriei, îar în aproximativ două ore vor fi luate“ , a povestit Raluca Garaiman, patroana patiseriei.

„Gestul este unul lăudabil“ Craiovenii au declarat că în străinătate marile lanţuri alimentare sau restaurante donează produsele rămase nevoiaşilor, aşa că şi românii ar trebuie să urmeze acest exemplu.

„Gestul este unul lăudabil, iar cu siguranţă că sunt mulţi oameni care nu au ce să mănânce. În ziua de astăzi există mai rar am văzut oameni care să fac bine. Şi acum două zile am văzut produse lăsate în faţa patiseriei. Este bine ca din când în când să ne mai gândim şi la alţii şi încercăm să îi ajutăm aşa cum putem“, a spus o craioveancă.

Oamenii susţin că în ziua de astăzi să facă un bine este lucuru mare Angajaţii patiseriei din Craiova au declarat că oamenii le lasă la rândul lor mesaje de mulţumire.

„Am luat şi eu o plăcintă şi este proaspătă şi bună, dar am lăsat şi pentru alţii care au nevoie. Mi-a fost foame şi am luat şi eu ceva de mâncare. Nu cred că mai este cineva în Craiova care să îi ajute pe oamenii care au cu adevărat nevoie“, a declarat Marian Nicolae.

Pachetele sunt luate din faţa patiseriei de oameni ai străzii, dar şi de bătrâni care locuiesc în zonă şi au venituri modeste.