Inedit

Nick Vujicic: „Când fiul meu plânge, nu îl pot îmbrățișa. În schimb mă îmbrățișează el pe mine”

Nick Vujicic nu este doar un om, ci un fenomen. El s-a născut fără mâini și picioare și este greu de spus prin cât de mari provocări au trecut părinții săi. Însă acești oameni nu s-au dat bătuți, iar Nick în prezent a devenit unul dintre cei mai celebri misionari creștini din lume. Cu exemplul său el inspiră milioane de oameni și le oferă gratuit un lucru extrem de important și prețios: speranța.

– Este greu să trăiești fără mâini și picioare, dar este și mai greu atunci când ai inima bolnavă. E foarte greu să te simți singur. Nu ai nicio speranță… Dar trebuie mereu să avem o dispoziție bună indiferent cât de bolnavi nu am fi.

Odată un bărbat s-a apropiat de mine și m-a întrebat vădit speriat, ce s-a întâmplat cu mine. I-am răspuns: ”E din cauza țigărilor”. În viața mea am parte de multă voie bună și amuzament.

Când eram mic, nu mă iubeam pe mine și credeam că viața mea nu are vreun sens. Alți copii râdeau de mine, iar eu mă gândeam că nu mă voi căsători niciodată… Însă trăim cu soția deja de 4 ani și avem 2 băieți. Îmi iubesc viața și nu aș schimba nimic în ea.

Chiar dacă uneori îndrăzneam să cred că voi reuși totuși să mă căsătoresc, eram conștient de faptul că nu îmi voi putea ține soția de mână. Însă acum știu că asta nici nu este important. Eu îmi țin soția de inimă.

Când fiul meu plânge, nu îl pot îmbrățișa și el știe asta. De aceea vine el la mine și mă îmbrățișează. El e perfect sănătos.

La vârsta de 10 ani am încercat să mă sinucid pentru că eram sigur că viața mea e terminată. Acum imaginați-vă ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi reușit asta. Nu aș fi făcut cunoștință cu soția mea, nu aș fi avut copii. Nu, nu ai voie să te dai bătut până nu ai învins!

Curajos ești nu atunci când nu ai frică, ci când faci ceva chiar dacă îți este frică. Nu vei ști ce te așteaptă după colț până nu vei coti după acest colț.

Copiii cu aceeași boală ca a mea se nasc și în prezent. Odată, în timp ce vorbeam unui auditoriu, un tată și-a ridicat copilul mic deasupra capului. Copilul era exact ca mine, fără mâini și picioare. L-am rugat să-l aducă pe scenă. Eu priveam acest copil de 19 luni și el mă privea pe mine, după care mi-a zâmbit. Toți în sală au început să plângă…

Trebuie să fim mereu mulțumiți de ceea ce avem și să visăm la lucruri grandioase. Eu visam să devin orator, dar părinții mi-au spus să mă fac contabil. Am făcut contabilitate, iar în paralel învățam să devin orator, pentru că țineam la visul meu. După aceea am sunat la 52 de școli pentru a ține un discurs și am fost refuzat de 52 de ori. 52 de refuzuri! Când ai un scop și un vis ești gata de ghinion, dar important este să rămâi insistent. La al 53-lea apel am fost totuși acceptat să țin un discurs.

Statul nu m-a ajutat să intru la universitate, unde trebuiau mulți bani. M-a ajutat o organizație non-guvernamentală numită ”Oamenii din Australia pentru oamenii din Australia”. Aș vrea ca oamenii din toate țările să-și ajute propriii concetățeni.

Dacă ești disperat, păstrează speranța și sufletul puternic și vei ajunge acolo unde vei dori tu!