Monden

Este expertă în arte marţiale şi are pregătire antiteroristă! Cine este DĂDACA familiei regale din Marea Britanie şi câţi bani câştigă pentru a avea grijă de copiii Prinţului William şi ai Ducesei de Cambridge

Dacă vă aşteptaţi ca familia regală să aibă mai multe bone care să aibă grijă de Prinţesa Charlotte, Prinţul George şi Prinţul Louis, vă înşelaţi! Prinţul William şi Ducesa de Cambridge au angajat o singură dădacă pentru cei trei copii, însă pregătirea acesteia întrece orice aşteptare.

Maria Teresa Turrion Borrallo, de origine spaniolă, are 40 de ani şi a absolvit Colegiul Norland, cunoscut pentru pregătirea în educarea şi îngriirea copiilor. Celebra scoală pentru dădace îşi pregăteşte elevele pentru cele mai dificile situaţii, unde se învaţă tehnici împotriva terorismului, iar obţinerea permisului de conducere pentru profesionişti este o necesitate în cadrul acestui stagiu ce se desfăşoară timp de patru ani. De asemenea, bona ştie cum să evite paparazzi fără să fie văzută.

Turrion Borrallo călătoreşte împreună cu familia regală încă din 2014, când i-a însoţit în Australia pe cei mici. Dădaca copiilor îi învaţă o primă limbă străină, spaniola, pe care aceasta o stăpâneşte extrem de bine.

Deşi vă aşteptaţi ca Turrion să aibă un salariu fabulos, dădaca familiei regale câştigă doar 75.000 de lire sterline pe an, conform estimărilor realizate de presa britanică.