Actualitate

„Domnilor politicieni”! Peste 200.000 de copii din România se culcă flămânzi în fiecare seară. Pentru ei ce facem?

Peste jumătate dintre copiii români (51%) trăiesc sub spectrul sărăciei, iar unii chiar în sărăcie extremă, care le limitează dreptul la creștere și dezvoltare fizică normală, arată World Vision România.

Situația este mult mai rea la sat, unde locuiesc 74% dintre copiii săraci ai României și unde sărăcia este citată ca principala cauză a abandonului școlar.

„Situația copiilor din mediul rural este disperată”, susținea la finele anului trecut Philip Alston, raportorul special ONU pentru sărăcie extremă şi excluziune socială. Acesta menționa că riscul de sărăcie pentru copiii de la țară este de trei ori mai mare decât pentru cei din mediul urban, iar situația se înrăutățește de la un an la altul. Dacă în 2012, unul din 10 copii din zonele rurale au declarat că se culcă flămânzi, în 2014 această rată a crescut la 1 din 8 copii, conform unui studiu realizat de World Vision România şi Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

„În plus față de cei 40% care se confruntă cu riscul de sărăcie sau de excluziune socială, se estimează că 29% suferă de privațiuni materiale severe, de aproape trei ori mai mult decât media UE”, se menționează în concluziile preliminare ale vizitei în România a lui Philip Alston.

În același timp, Raportul Parlamentului European arată că în privința sărăciei copiilor, România conduce detașat, cu 51%, urmată de Bulgaria, unde 45,2% dintre copii se află în risc de sărăcie.

Dincolo de aceste statistici îngrijorătoare sunt sute de mii de copii care încearcă în fiecare zi să trăiască cu senzația de foame continuă și să își ignore stomacul gol în timpul orelor de curs. În satele din Romania oamenii se lupta zi de zi cu sărăcia, principala lor ocupație fiind agricultura de subzistență și creșterea animalelor. Pe copiii acestora îi zărești pe ulițe, bucurându-se de jucării improvizate. Rar – sau niciodată – acești copii își părăsesc satul, fără a ști cum lumea se deschide și ce șanse pot găsi dincolo de aceste limite.

Copiii au nevoie de un prezent
Statisticile oficiale continuă să rămână alarmante în ceea ce priveşte procentul din populaţia României care trăieşte în sărăcie extremă sau cu riscul excluziunii sociale, în ciuda strategiilor şi a legilor adoptate, ale căror prevederi nu au fost aplicate şi, astfel, nu se regăsesc în îmbunătăţirea nivelului de viaţă al românilor. Ceea ce aceste statistici nu subliniază suficient de clar este faptul că un copil care experimentează sărăcia sau sărăcia extremă poartă cu el riscul de a nu se integra niciodată într-o societate care i-a neglijat drepturile elementare: hrană, educaţie, sănătate.

„În România rurală găsim la fiecare pas copii care parcurg, prin frig și ploaie, distanțe mari pentru a ajunge la școală. Odată ajunși la destinație, flămânzi, obosiți și înfrigurați, nu mai surprinde pe nimeni că nu se pot concentra la orele de curs sau că sunt tentaţi să renunţe. Așa se explică și frecvența cu cel puțin două procente mai mare cu care se înregistrează abandonul școlar în mediul rural. Aceşti copii sunt prioritatea noastră, ei trebuie să fie încurajați să meargă la școală pentru că educația este singurul mijloc prin care sărăcia să nu fie perpetuată de la o generaţie la alta. Nu ne mai putem permite, ca societate, să lăsăm sărăcia să reducă sanșele copiilor la educație şi la o existenţă demnă ca viitori adulţi. World Vision România militează pentru abordarea integrată a fenomenului părăsirii timpurii a școlii, oferind copiilor sprijinul necesar prin programe de educație remedială, de dezvoltare a abilităților de viață independentă sau chiar sprijin material pentru familiile care nu își permit să-și trimită copiii la școală”, a declarat Daniela Buzducea, director național World Vision România.

La lumina unei lămpi pe baterii
Printre sutele de mii de copii care trăiesc în sărăcie extremă îi găsim pe Georgiana (11 ani), Andreea (12 ani) și Cosmin (9 ani). Cei trei frați trăiesc într-un sat situat în sudul României, alături de parinții lor, Liliana și Marian, într-o casă din chirpici cu o singură cameră locuibilă. Ferestrele sunt crăpate, la fel și pereții, iar apa sau curentul electric lipsesc cu desăvârșire din viețile lor. „Iarna este cel mai greu. Ne strângem cu toții în singura cameră în care avem sobă și stăm la lumina unei lămpi pe baterii. Când bateriile se termină și nu avem bani să luăm altele, stăm la lumina lumânării sau chiar pe întuneric”, povestește Liliana, mama copiilor.

În timp ce viața lor construiește imaginea unor timpuri demult apuse și uitate, cei trei copii sunt nevoiți să împartă adeseori aceeași farfurie cu mâncare. Prima masă a zilei – și uneori singura – este la ora prânzului. Mâncarea e preparată la ceaunul din curte și conține fasole, varză sau cartofi. Seara, cei trei copii se mulțumesc cu ce a mai rămas de la prânz, iar dacă uneori mai e prea puțin sau deloc, copiii așteaptă masă de a doua zi. Rareori s-au bucurat de gustul dulciurilor. „Uneori mama ne mai aduce câte o bomboană”, șoptește Georgiana.

Pagina anterioara1 din 2