Social

DNA anchetează alţi 58 de Senatori şi Deputaţi! Parlamentul României a devenit cel mai corupt organism democratic din istoria modernă a lumii

Procurorii DNA au în lucru dosare care vizează alţi 58 de senatori şi deputaţi. Pe lângă cei audiaţi, inculpaţi sau trimişi deja în judecată pentru fapte de corupţie. Parlamentul României a devenit, practic, cel mai corupt organism democratic din istoria modernă a lumii. Cu aceste noi dosare NUMĂRUL PARLAMENTARILOR CORUPŢI va DEPĂŞI cu mult 100. Este incredibil!

Activitatea DNA pe anul 2017, transpusă în cifre, arată că procurorii au trimis în judecată mai mulţi demnitari, între care trei miniştri, un senator, iar pe baza rechizitoriilor întocmite au fost condamnaţi definitiv trei deputaţi, un senator, un secretar de stat, dar şi magistraţi, arată bilanţul.

Potrivit bilanţului Direcţiei Naţionale Anticorupţie privind activitatea din 2017, în anul precedent a crescut numărul cauzelor soluţionate şi al soluţiilor dispuse pe fondul cauzei.

„Activitatea de urmărire penală a fost desfăşurată, în medie, de 107 procurori care au avut de soluţionat 11.234 cauze. Astfel, un procuror are de soluţionat în medie 104 dosare, printre care numeroase cauze complexe (diverse forme de fraudă în achiziţii publice, fraude cu fonduri europene sau în derularea procedurilor de retrocedare a imobilelor, cauze ce implică administrarea unui probatoriu complex, incluzând şi expertize ori rapoarte de constatare ale specialiştilor). S-au soluţionat pe fond 3.893 de dosare (3.341 dosare în 2016), fiind cel mai mare număr de dosare soluţionate într-un singur an, de la înfiinţarea instituţiei. Această activitate a determinat reducerea stocului de dosare faţă de anul precedent”, se arată în bilanţul DNA redat publicităţii.

Aceeaşi sursă mai precizează că anul trecut au fost trimişi în judecată 997 de inculpaţi în 381 de dosare penale.
„Dintre acestea, în 91 de cauze, inculpaţii trimişi în judecată şi-au recunoscut vinovăţia (80 de acorduri de recunoaştere a vinovăţiei în 2016), lucru ce arată. (…) S-a înregistrat o dublare numărului de trimiteri în judecată în dosarele cu acest obiect, în ultimii doi ani fiind întocmite 108 de rechizitorii şi 22 acorduri de recunoaştere, privind 344 de inculpaţi (56 rechizitorii şi 9 acorduri în anul 2015)”, mai arată documentul citat.

În anul 2017, în cauzele de corupţie la nivel înalt au fost trimise în judecată 329 de persoane.
„Cu titlu exemplificativ, au fost trimişi în judecată: 13 demnitari, dintre care: 3 miniştri (unul în 2 dosare), 1 senator, 5 deputaţi, 1 preşedinte al Camerei Deputaţilor în Parlamentul României, 2 secretari de stat (din care un fost deputat şi un preşedinte de partid la data săvârşirii faptei), 1 secretar general al unui minister. Alte funcţii din administraţia centrală: 1 secretar general adjunct într-un minister, 1 inspector guvernamental, 1 preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, 1 consilier al ministrului (la data săvârşirii faptei director general adjunct într-o companie naţională)”, se arată în raport.

DNA a mai trimis în judecată şi 49 de primari, şase magistraţi, 14 avocaţi, 69 de poliţişti, trei notari, un director al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, un preşedinte şi doi directori ai Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, 1 preşedinte al Colegiului Psihologilor din România, 23 directori de instituţii publice, un prodecan, 4 profesori universitari, patru manageri de spital etc.

În ceea ce priveşte pronunţarea unor soluţii de condamnare, DNA mai informează că instanţele de judecată au condamnat definitiv un număr de 713 inculpaţi, trimişi în judecată prin rechizitoriile emise de procurorii anticorupţie. Între cei condamnaţi definitiv se numără: trei deputaţi, un senator, un secretar de stat dintr-un minister, un secretar general al Senatului României, 5 judecători, 3 procurori, doi preşedinţi de consiliu judeţean, 28 de primari.

„În dosare ale DNA finalizate cu soluţii definitive, instanţele s-au pronunţat cu privire la confiscarea şi recuperarea de produse infracţionale în sumă totală de 924,7 milioane lei. A existat în continuare o preocupare pentru menţinerea standardelor de calitate caracteristice anilor precedenţi, astfel încât: ponderea achitărilor, indiferent de temei, din totalul trimiterilor în judecată, conform indicatorului statistic stabilit de Consiliul Superior al Magistraturii (Hotărârea Plenului CSM nr. 1265 din 24 noiembrie 2015), a fost de 12,2% soluţii de achitare; numărul de doare restituite: 1% (4 dintr-un total de 381 trimise în judecată)”, mai spune bilanţul DNA.

Totodată, în documentul citat mai este arătat faptul că datele statistice arată o situaţie îngrijorătoare a fenomenului de abuz în serviciu şi lipsa unui sistem de achiziţii publice curat şi transparent.
„Rezultatele noastre demonstrează că, în lipsa unor măsuri clare de prevenire, corupţia în instituţiile publice s-a manifestat prin aceleaşi acţiuni”, mai spune DNA.