Vedete romanesti

Visul Antoniei de a avea o familie mare s-a ruinat. Ce i-au zis medicii

Visul Antoniei de a avea o familie mare s-a ruinat. Ce i-au zis medicii

Antonia este pe cale să devină mamă pentru a treia oară. În doar trei luni și jumătate, iubita lui Alex Velea va ține în brațe cel de-al doilea copil al cuplului. Artiștii îl mai au împreună pe Dominic, băiețelul care va împlini doi ani în decembrie, dar cântăreața mai este și mămica unei fetițe rezultate din căsătoria cu italianul Vincenzo Castellano. Maya are șase ani.

   

Antonia și Alex își doresc o familie cât mai mare, motiv pentru care nu au mai stat mult pe gânduri după ce l-au avut pe Dominic. La nici doi ani de la nașterea micuțului, frumoasa cântăreață a anunțat că va deveni iar mamă. Din păcate, medicii au anunțat-o pe Antonia că trebuie să se oprească la trei copii.

Intervievată de cei de la „Star Matinal”, vedeta a mărturisit că are o viață împlinită, echilibrată și că Alex Velea este de un real ajutor zi de zi. Are o sarcină bună, fără complicații. „Ne-am dorit foarte mult să mai facem un copil. Eu aș mai fi făcut încă unul, dar nu mai am voie. Va fi a treia cezariană și nu-mi mai permite corpul, dar suntem foarte fericiți că s-a întâmplat așa cum ne-am planificat. În două săptămâni fac șase luni de sarcină. Avem și fetiță, și băiețel. Este totul foarte frumos”, a povestit Antonia pentru Antena Stars.

„Simt că Alex mă iubește din ce în ce mai mult”


„Alex a fost întotdeauna grijuliu. Chiar și înainte să rămân gravidă. Simt că mă iubește din ce în ce mai mult, cum și eu pe el. Acum avem și o familie împreună, iar iubirea crește. Pofteam la roșii cherry și el mi le pregătea cumva. Mi se păreau foarte bune la gust. Nu știu cum făcea, că mie nu-mi ieșeau”, a mai adăugat Antonia cu privire la relația cu Alex Velea.

To Top