Interne

Vesti bune pentru soferi: autostrada, terminata cu un an mai devreme

Autostrada Pitesti – Sibiu ar urma sa fie finalizata in 2021, cu un an mai devreme decat termenul prevazut in Master Plan, iar in 15 noiembrie vor fi terminate studiile de fezabilitate pentru trei loturi, declara ministrul Transporturilor, Sorin Buse.

   

Sorin Buse a spus, joi, la Suceava, intr-o conferinta de presa, ca, in ceea ce priveste autostrada Pitesti – Sibiu studiile de fezbilitate vor fi terminate pana in 15 noiembrie, inclusiv lotul 4 care era in intarziere.

„Vrem sa licitam lotul 1, 4 si 5 pentru proiect tehnic si acord de constructie pana la 30 noiembrie”, a spus Buse.

El a adaugat ca la loturile 2 si 3, cele mai dificile, se va finaliza in cateva zile traseul final, iar in aprilie 2017 va fi finalizat studiul de fezabilitate, licitatia urmand sa fie lansata in mai 2017.

Buse a afirmat ca, desi Master Planul prevedea ca autostrada sa fie finalizata in anul 2022, angajamentul CNADNR este sa o termine in 2021, cu un an mai devreme.

Autostrada Pitesti – Sibiu este una dintre cele mai asteptate autostrazi din Romania, inclusiv de catre cea mai mare companie din Romania, Dacia, care este si cel mai mare exportator la nivel national.

To Top