Curiozitati

Unde a avut loc cel mai mare cutremur din lume. Foarte puţine persoane ştiu acest lucru

Teama de un eventual cutremur devastator este una dintre cele mai frecvente temeri care macină în prezent milioane de oameni. În special cei care trăiesc în zone seismice sunt preocupaţi mereu de incidenţa acestor fenomene. Însă unde anume a fost înregistrat del mai puternic cutremur din lume? Şi mai alec, cât de puternic a fost acesta?

   

Cutremurul din Valvidia, sau Marele Cutremur din Chile, cum a mai fost denumit, a fost fără îndoială cel mai puternic cutremur din lume măsurat şi înregistrat cu mijloace ştiinţifice. Seismul a avut loc în data de 22 mai 1960, şi a atins nu mai puţin de 9,5 grade pe scala Richter. Pe lângă forţa sa extraordinară, cutremurul a durat aproximativ 10 minute.

Tsunami-ul rezultat în urma cutremurului a afectat sudul statului Chile, Insulele Hawaii, Japonia, Filipine, Noua Zeelandă, Australia şi chiar Insulele Aleutine de lângă Alaska.

Epicentrul cutremurului a fost lângă Lumaco, adică la circa 570 kilometri sud de capitala Snatiago, cel mai afectat oraş fiind Valvidia. Seismul a provocat valuri de tsunami înalte de 25 de metri, care au măturat ţărmurile chiliene. Unda de şoc propagată de acest cutremur în Oceanul Pacific a creat valuri care au atins 10 metri pe ţărmurile Japoniei şi Insulelor Hawaii.

Nu se cunoaşte nici acum numărul exact al victimelor umane, căci United States Geologial Survey a estimat între 2.231-5.700 morţi. Din fericire, cel mai mare cutremur din lume a avut loc într-o zonă relativ puţin populată, însă pagubele create s-au ridicat la suma de 6,38 miliarde dolari.

To Top