Interne

Un nou mall din Bucureşti, Veranda, se deschide peste o săptămână

Cel mai nou mall din Bucureşti se deschide peste o săptămână, pe 7 octombrie, în zona Obor. Veranda este al doilea mall care se deschide anul acesta în Capitală, în urma unei investiţii de 60 de milioane de euro.

   

Familia Pogonaru a dezvoltat centrul comercial Veranda din zona Obor, pe strada Ziduri Moşi. Mallul are o suprafaţă de 30.000 de mp, cu peste 100 de magazine, dar şi o zonă cu 15.000 de mp de spaţii verzi, destinaţi relaxării și petrecerii timpului liber. Aici se vor afla terase, restaurante și locuri de joacă pentru copii atât în incinta mallului, la Gymboland, cât şi în curte, precum și un patinoar în aer liber.

Investiţia în cel mai nou mall din Bucureşti este de 60 de milioane de euro.

Compania Prodplast Imobiliare, cea prin care este dezvoltat centrul comercial a anunţat la începutul acestei săptămâni semnarea a trei noi contracte cu retailerii LC Waikiki, Noriel și Gerovital, pentru o suprafață totală de peste 1715 de metri pătraţi.

Veranda va include un hipermaket Carrefour, cu o suprafață de peste 10.000 de mp și un concept nou, iar pe zona de fashion cumpărătorii vor găsi în Veranda primul magazin Tati din România, H&M, CCC, Deichmann, Triumph, Pepco, Yves Rocher, Sephora, Splend’or și Optiblu. Nu vor lipsi nici magazinul pentru animale Petmag, librăria Diverta și farmaciile Catena şi Sensiblu.

Amplasat în imediata apropiere a staţiei de metrou Obor, centrul comercial este foarte bine conectat la transportul în comun. „De aceea estimăm că vom avea un procent mai mare de vizitatori pietonali decât alte centre comerciale. Circa 60-70% dintre vizitatori vor veni pe jos”, a declarat Andrei Pogonaru, dezvoltatorul centrului comercial Veranda.

Compania a mai investit şi două milioane de euro în amenajarea infrastructurii din zonă. Familia Pogonaru se aşteaptă la încasări de 7,5 milioane de euro din chirii, cifră rezultată dintr-un calcul pentru un grad de ocupare de 95%.

To Top