Bizar

Un blogger rus a fost arestat pentru ca juca Pokemon Go in biserica. „Ar trebui sa stea inchis 5 ani pentru blasfemie”

Un tanar blogger rus a fost inculpat si plasat in detentie pentru doua luni, in asteptarea unui eventual proces, dupa ce a vanat pokemoni intr-o biserica ortodoxa si a postat o inregistrare video cu isprava sa pe internet, relateaza AFP.

   

Inculpat pentru incitare la ura si atentat la adresa libertatii religioase, tanarul de 20 de ani, rezident al orasului Ekaterinburg, din Urali, risca o pedeapsa de cinci ani de inchisoare, au precizat serviciile de ancheta din Rusia intr-o declaratie, conform Agerpres.

Un tribunal l-a plasat pe blogger in detentie doua luni, pana la 1 noiembrie inclusiv.

Intr-un filmulet postat in luna august pe contul sau de YouTube si vizualizat de peste 500.000 de ori, Ruslan Sokolovksi poate fi vazut protestand impotriva unei emisiuni TV, care explica care sunt riscurile juridice ale jucatului de Pokémon Go intr-o biserica.

„Cine poate fi jignit daca te deplasezi printr-o biserica cu un smartphone?”, se intreaba tanarul inainte de a indrepta spre una dintre principalele biserici din Ekaterinburg, construita in anii 2000 pe locul asasinatului familiei ultimului tar rus.

Bloggerul poate fi vazut apoi jucand Pokémon Go in biserica, inclusiv in timpul unei slujbe, si rostind remarci ironice la adresa existentei lui Iisus.

Un reprezentant al politiei a declarat chiar ca tanarul ar trebui sa primeasca minimum 5 ani de inchisoare „pentru blasfemia pe care a facut-” si ca ceilalti tineri sa fie descurajati sa ii ia exemplul, informeaza The Moscow Times.

Potrivit AFP, desi acest joc de realitate augmentata, devenit un fenomen la nivel mondial, nu este disponibil in Rusia, fanii au gasit modalitati de a-l descarca ilegal.


To Top