Social

Un bărbat din Argeș e bănuit că și-a omorât tatăl în bătaie și a încercat să ascundă crima. Tânărul a fost reținut de polițiști

Un bărbat din Argeș e bănuit că și-a omorât tatăl căruia i-a aplicat mai multe lovituri până când acesta nu mai respira. Cătălin Mihai Crăciun din Topoloveni a sunat la 112 și a pus că și-a găsit părintele mort în casă, sperând că astfel va scăpa basma curată. Pe trupul victimei au fost găsite însă urme de violență. Tânărul, în vârstă de 29 de ani, a fost reținut de polițiști.

   

Cătălin Mihai Crăciun a alertat ambulanța vineri seara și a spus că și-a găsit tatăl mort în apartamentul acestuia din Topoloveni. Echipajul de ambulanță a găsit pe corpul bărbatului mai multe lovituri în zona capului.

Fiul a negat că părintele său ar fi fost agresat. Le-a spus polițiștilor că tatăl său, Constantin Crăciun, în vârstă de 67 de ani, ar suferi de o semipareză și a venit doar să-l viziteze pentru că mama sa este plecată de câteva săptămâni în străinătate.

Un bărbat din Argeș e bănuit că și-a omorât tatăl în bătaie. Părintele a avut parte de o moarte violentă
În urma necropsiei, medicii legişti au constatat că victima nu avea doar răni la cap, ci şi organele interne distruse din cauza loviturilor. Atunci, anchetatorii au avut suficiente probe prin care să-l acuze pe tânăr că și-a omorât tatăl în bătaie.

Mai apoi, Cătălin Mihai Crăciun a fost reţinut, sâmbătă, pentru 24 de ore.

Tânărul și-a recunoscut fapta în fața procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș

Vecinii bărbatului mort au intrat în stare de șoc, după ce au aflat despre crimă. Oamenii spun că nu-l credeau în stare pe Cătălin să-și fi omorât părintele. Tânărul, care este inginer IT de profesie, avea o relație bună atât cu tatăl, care era bolnav, cât și cu mama, plecată să muncească în străinătate.

„Ei aveau o relaţie foarte bună. Cătălin a fost coleg cu băiatul meu. Nu cred că avea motive să-l bată pe tatăl său. Dacă el este cel vinovat, înseamnă că a avut o depresie, ceva…altfel nu se explică. Eu nu pot să-mi explic treaba asta. E ceva inimaginabil. Eu îl ştiu de mic copil. A crescut alături de copilul meu. Era un băiat nu doar echilibrat, se purta frumos, se îmbrăca frumos. Era un băiat normal”, a declarat unul dintre cunoscuţii familiei Crăciun, pentru Mediafax.ro.

Din cauza problemelor de sănătate, în ultima perioadă, spun vecinii, Constantin Crăciun nu ieşea din casă.

„Suntem vecini. În acelaşi timp cu el am venit de la serviciu, la ora 18. Era la uşă. Era poliţia aici. El a zis că i-a murit tatăl. Era galben, doar îi murise tatăl. …(…) El venea tot timpul la părinţi. Sub nicio formă nu m-am gândit că el l-a omorât. Poate a făcut comoţie cerebrală sau infarct, eu aşa cred”, a mărturisit o altă vecină de bloc a bărbatului găsit mort, pentru sursa citată.

Duminică, procurorii vor cere arestarea lui preventivă a tânărului pentru următoarele 30 de zile.

To Top