Eveniment

UE si Canada a semnat acordul CETA. Românii vor scăpa de vizele pentru Canada

UE si Canada a semnat la Bruxelles Tratatul lor de liber-schimb (CETA). Premierul canadian Justin Trudeau s-a întâlnit duminică să semneze acordul, întârziat de dezacorduri interne belgiene. Acesta a fost amânat câteva ore după ce avionul în care se afla Trudeau a avut probleme tehnice și a fost nevoit să se întoarcă din drum, înainte de a decola din nou.

   

Acordul Ceta s-a semnat la Bruxelles, la ora 13.00 GMT. Deși inițial summitul pentru semnarea acestuia a fost progrmaată la 9.30 GMT, el a fost amânat până la 11.00 GMT din cauza întârzierii premierului canadian Justin Trudeau. Acesta a reușit să ajungă în capitala Belgiei, la scurt timp după ora 11.00 GMT.Tratatul va intra în vigoare mai întâi parțial, la începutul anului viitor, cu renunțarea la principalele taxe vamale.

Trudeau a acceptat în ultima clipa să se deplaseze la Bruxelles pentru a semna acordul pregătit de 7 ani de zile.

Semnarea documentului s-a desfășurat la Palatul Egmont, sediul Ministerului de Externe de la Bruxelles, în prezența, printre alții, a comisarului european pentru comerț, Cecilia Malmstrom, care a negociat acordul în numele Celor 28.

Românii vor scăpa de vizele pentru Canada, de la sfârșitul anului viitor

Semnarea CETA a devenit posibilă după ce Belgia a fost în măsură să își dea acordul. Parlamentul regiunii belgiene francofone Valonia a dat vineri undă verde, după ce blocase întreg procesul cu câteva zile înaintea încheierii.

După negocieri maraton cu Comisia Europeană, apoi cu Canada și în final cu guvernul federal belgian și cu celelalte regiuni belgiene, Paul Magnette, șeful executivului valon, a anunțat joi că s-a ajuns la o poziție comună a Belgiei referitoare la CETA. Compromisul belgian a fost acceptat de ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene.

De acordul CETA erau legate speranţele românilor de a călători fără vize în Canada, începând de anul viitor. Ottawa a fost de acord să ridice restricţiile de la 1 decembrie 2017, dar doar dacă tratatul de liber schimb cu Uniunea Europeană va fi semnat. Astfel, de la sfârșitul anului viitor, românii vor scăpa de vizele pentru Canada.

Comisia Europeană consideră că acest acord comercial este cel mai avantajos pe care Uniunea l-a încheiat vreodată.

To Top