Social

Tumoră de câteva kilograme operată la o fetiță de 14 ani

Medicii din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa au participat la o intervenţie chirurgicală foarte dificilă, o minoră fiind operată prin laparoscopie pentru o tumoră de câteva kilograme.

   

Medicii constănțeni au operat prin laparoscopie o minoră în vârstă de 14 ani, care avea o tumoră de câteva kilograme, cât o sarcină, la unul dintre ovare, notează Replica. Cazul a fost foarte avansat, deoarece fetiţa s-a prezentat târziu la spital, unde s-a descoperit abia acum o săptămâna boala de care suferea. Dacă operaţia s-ar fi desfăşurat normal, fără laparoscopie, ar fi fost nevoie de o incizie foarte mare, în schimb tumora a fost scoasă prin sisteme optice.

De asemenea, un alt minor, în vârstă de 12 ani, a fost operat de hidronefroză la rinichi, ceea ce e a patra cauză de malformaţie congenitală care afectează aceste organe. Acesta este din Poarta Albă, şi avea programată operaţia în mod normal, dar cum s-a suprapus situaţia cu prezenţa medicilor din Koln, Germania, în vizită la Constanța, copilul a putut fi operat prin tehnica respectivă.

„Gravitatea hidronefrozei duce la distrugerea rinichiului. Este a 4-a cauză de malformaţie congenitală, malformaţia de rinichi. Sunt malformaţii care se pot diagnostica acum din viaţa intrauterină”, a precizat şeful Clinicii de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică din cadrul Spitalului de Urgenţă Constanţa, prof. univ. dr. Constantin Tica. Un alt caz este cu referire la o operaţie de apendicită. Toate prin laparoscopie. Precizăm că este vorba de medici din străinătate, sosiţi la cea mai mare unitate spitalicească de la malul mării pentru a efectua operaţii laparoscopice. La conferinţa de presă ocazionată de aceste operaţii au participat dr. Reza Vahdad şi dr. Tobias Klein.

Doctor Reza este pentru a doua oară la noi, în Constanța, și am continuat practic această relație cu clinica din Koln. În afară de colegii care sunt aici, au mai fost și alții din Koln. S-a mai practicat și operații demonstrative în echipă mixtă, am intrat în sală români cu străini, prin laparoscopie. Deci, cam asta a fost scopul workshopului – să învățăm, să facem relații de prieteni. Toate acestea au fost posibile cu prezența sponsorului, bineînțeles, care a plătit drumul, hotelul pentru cei doi chirurgi. Relația de colaborare cu clinica din Koln durează de 8 ani de zile.”, a declarat prof. Univ. Dr. Constantin Tica. În ultimii 8 ani de colaborare cu clinica din Koln, prin Asociația Hope for the Nations Romania, pește 60 de copii au fost operați, iar familiile au fost scutite de aproape 6 milioane de euro, echivalentul deplasării lor în afară pentru operații. ONG-ul a adus echipele de medici în România, unde pentru suma unui copil operat în afară, operau trei, patru sau chiar mai mulți minori. Președintele Asociașiei Hope for the Nations Romania a precizat că „chirurgii români sunt foarte buni și pot face operații de succes”.

Cei doi medici din Koln vor pleca în vizită în Delta Dunării, în ultima zi a proiectului.

To Top