Povestea mea

Trebuia să fie împreună până la sfârșit. Totul s-a spulberat când i-a bătut la ușă un polițist

cuplu

O femeie a vrut să împărtășească lecția de viață pe care a primit-o, așa că a ales să-și scrie povestea pe internet.

   

“Ne-am întâlnit în ultimul an de facultate. Eu lucram ca barmaniță la un pub de lângă facultate și îl vedeam în fiecare seară, stătea în același loc. Din vorba în vorba am aflat că era la altă grupă. În fiecare seară ne plângeam de camerele de cămin și râdeam de pățaniile de la cursuri. I-a luat foarte mult timp până m-a invitat la o întâlnire adevărată.

Prima întâlnire a fost un dezastru. Restaurantul unde am mancat a servit mâncare stricată, așa că atunci când m-a condus acasă, mi-a cerut voie să folosească toaleta. Am ajuns să împărțim toaleta, am vomat pe rând, până la 4 dimineața. Cred că atunci mi-am dat seama că îmi place tipul ăsta.

Ne-am înscris amândoi la cursurile de master. Ne-am mutat împreună, un an mai târziu și chiar am adoptat o pisică împreună.

M-a cerut de soție în ziua în care mi-am dat dizertația. După ce am ieșit din sala de examen, l-am văzut stând într-un genunchi pe treptele facultății. Mi-a zis:

– Ești de acord să dormi cu mine până la sfârșitul zilelor noastre?

La șase luni de la cerere ne-am și căsătorit.

Timp de cinci ani am avut o căsnicie extraordinară. El era un clovn. Îi plăceau farsele. Într-o zi mi-a înlocuit pasta de dinți cu cremă de brânză. M-am enervat atât de tare încât i-am zis că divorțez. Era așa amuzant, îi făcea pe toți să râdă, dar eu eram aleasa lui. Mă făcea să mă îndrăgostesc de el în fiecare zi.

Nu era totul roz. Ne mai și certam. Doamne, în ce hal sforăia. I-am zis de atâtea ori să meargă la doctor, pentru că nu mai puteam dormi noaptea din cauza asta. Mă certa mereu că nu știu să pun corect rola de hârtie igienică. Nu ne-am certat niciodată în mod serios. Eram cea mai norocoasă femeie, aveam un partener pe care îl iubeam și în care aveam încredere.

În ultima dimineața în care l-am văzut, era perfect. Eram răcită și el îmi pregătise micul dejun. Își sunase șeful și îl anunțase că nu vine, că trebuie să aibă grijă de mine. Am mâncat împreună. Până și pisica stătea la masă cu noi. I-am zis că nu e nevoie să rămână cu mine, că e doar o răceală. Mi-a zis că iese un pic, să-mi ia medicamente.

A vrut să mă sărute pe buze. I-am zis că sunt răcită și nu vreau să-l îmbolnăvesc și pe el. M-a sărutat pe obraz, a mângâiat pisica pe cap și a plecat.

M-am băgat înapoi în pat. M-a trezit soneria vreo trei ore târziu. Era poliția. Exact ca în filme, m-au anunțat că soțul meu a avut accident mortal.

Cinci luni mai târziu, eu sunt tot aici. De abia acum realizez cât de mult m-a influențat soțul meu, cât de puternică m-a făcut. Dacă, înainte de pierderea lui aș fi pierdut pe altcineva, n-aș supraviețuit durerii. Acum știu că el ar fi vrut să merg mai departe, să fiu fericită.

Azi de dimineață am găsit în spatele mașinii de spălat o pereche de șosete. Erau ale lui. M-a bufnit plânsul.

Sper că soțul meu idiot știe cât de mult îi simt lipsa. Un idiot minunat, inteligent și sexy. O să-mi lipsească mereu.

Povestea mea nu este una tristă. Mi-aș dori ca fiecare din cei care au pierdut pe cineva drag, să sărbătorească viața, să meargă mai departe. Cel drag, deși nu mai e fizic, e în sufletul nostru mereu. Asta nu înseamnă că nu vom mai iubi vreodată. Va trebui să facem loc în suflet pentru cei care vor intra în viața noastră mai târziu.”

To Top