Interne

TIR incarcat cu bere, rasturnat in urma unui accident, in Cluj. Doua persoane au fost ranite

Un accident rutier petrecut sambata, pe DN 17, intre Bistrita si Dej, a dus la ranirea a doua persoane, la blocarea circulatiei auto in zona si la pagube materiale generate de distrugerea unei importante cantitati de bere care se afla intr-un TIR.

   

„Accidentul s-a produs in jurul orei 9,15, pe DN 17, in localitatea Manasturel. Din primele informatii rezulta ca un autoturism care iesea de pe un drum lateral, la intrare pe drumul national, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autotren, care circula pe directia Bistrita – Dej. Autoturismul a intrat in coliziune cu remorca autotrenului, acesta rasturnandu-se pe partea carosabila. Circulatia in zona este deviata pe un drum judetean, paralel cu DN 17”, a declarat, pentru AGERPRES, purtatorul de cuvant al IPJ Cluj, Carmen Jucan.

Ea a precizat ca, in urma accidentului, cei doi conducatori auto au fost raniti si au fost transportati la o unitate medicala din Dej. Potrivit unor surse, TIR-ul era incarcat cu bere si, in urma rasturnarii, aceasta au fost distrusa in mare parte, dar deocamdata pagubele n-au fost evaluate.


To Top