Vedete romanesti

Teo Trandafir: ”Vorbesc cu Dumnezeu aproape în fiecare zi”

Într-un interviu mai sincer ca oricând, Teo ne-a povestit despre relaţia frumoasă pe care o are cu fiica ei, despre divinitate şi opinii, dar şi despre actul de eroism de a face în zilele noastre emisiuni de divertisment, de calitate.

   

Bun regăsit, Teo! Ce ne poți dezvălui despre sezonul actual “Teo Show”?

Nu știm exact cum o să reacționati, dar știu cu ce am venit: cu distracție și bună dispoziție! Am venit proaspeți din vacanță, mai veseli și vă dăm întâlnire de luni până vineri de la ora 15.45, la Kanal D. Ne-a fost foarte dor unul de celălalt, mie și lui Bursucu, pentru că am fost un pic despărțiți. Eu am fost în vacanță, el a muncit, a filmat pentru emisiunea “Se strigă darul!”.

Odată cu venirea toamnei a reînceput nu doar „Teo Show”, ci și un nou an școlar pentru Maia (12 ani). Cum au decurs pregătirile cu rechizite și manuale?

Maia este un copil mare. Nu îi mai cumpăr eu caiete ca în clasa I. Maia are regulile ei, legile ei, orele ei, știe câte caiete îi trebuie. Astăzi a mers să își cumpere niște caiete cu spiră din nu știu ce model, care au nu știu ce copertă cartonată, îi trebuie pentru Geografie. Este un copil de nota maximă, a terminat a VI-a cu 9.75, nu mai stau eu să-i cumpăr caiete. Serios!

În calitate de părinte, dar și ca profesor, pentru că ai experiență și în această privință, cum ți se pare actualul sistem românesc de învățământ?

Nu stau să judec. În afară de faptul că profesorii sunt atât de prost plătiți încât sunt umiliți de elevii care sunt mai bine îmbrăcați și vin cu niște mașini și niște bijuterii de îți cade capul, mie mi se pare foarte ciudat că nu se mai poartă uniforma în școli. Primul aspect: mi se pare discriminatoriu între copii, care se judecă între ei după haine. Apoi, profesorii înșiși care vin la clasă în fața unor copii care poartă pe ei niște mii de euro, doar pentru că pot. Alt lucru care mie mi se pare foarte ciudat este că numai în anumite școli copiilor li se iau telefoanele înainte de ore, altfel ei au acces la telefon în timpul orelor.

Consideri că ești o mamă exigentă sau permisivă?

Am fost multă vreme o mamă foarte exigentă, astfel încât acum îmi îngădui să fiu permisivă. Fiică-mea are niște reguli pe care noi două ni le-am impus și le-am respectat respectându-ne reciproc. Știm exact până unde să mergem, până unde să întindem coarda, astfel încât când ea a zis “Am nevoie de ceva!”, eu știu că are nevoie de cel puțin trei argumente pentru acel ceva. Uneori i le cer, alteori, nu! Acum nu mai este nevoie de întrebarea “De ce?”, care se punea în anii trecuți.

Îmi spuneai într-un alt interviu că dacă Dumnezeu te-ar întreba ce îți dorești i-ai răspunde că vrei să iubești și să fii iubită. Acum ce i-ai spune?

I-aș spune același lucru, dintr-o altă perspectivă. I-aș spune ca îmi doresc să îmi lase ce mi-a dat și că îmi doresc bucurii mici și dese. Și că nu mai vreau să văd durerea celor din jur.

Vorbești des cu Dumnezeu?

Ca toată lumea, aproape în fiecare zi. Încerc să îi cer cât mai puțin, pentru că, oricum, El vede și îmi dă. Asta cu cerutul nu am făcut-o decât în cazuri de extremă urgență, pentru că eu cred că trebuie să îți economisești rugămințile față de Dumnezeu. Un om iubit de mine mi-a spus că se aud mult mai multe rugăciuni în spitale decât în biserici. Asta mi se pare definitoriu pentru specia umană. Oamenii merg în biserică la necaz. La bucurie nu se duce nimeni să spună “Doamne lasă-mi ce mi-ai dat și îți mulțumesc pentru asta!”. Când e în spital omul se roagă “Doamne, dă-mi sănătate!”.

ÎNTREBARE ÎNCUIETOARE
Fără de ce ai putea trăi liniștită?

Aș putea trăi fără telefon mobil. Pentru că sunt un om foarte căutat. Pentru că orice convorbire, la mine, începe cu “Doamna Teo, am o rugăminte…”. La un moment dat, stăteam de vorba cu un foarte bun prieten, căruia îi suna și celălalt telefon. Și îi zic: “Hai că închid eu, că te sună pe celălalt telefon!”. “Nu, nu răspund la el!”. “De ce?”, am întrebat. “Dar ce, crezi că mă sună cineva care să-mi spună . Nu! Vrea să îmi ia ceva”. Pot trăi fără telefon. Sunt omul care nu intră pe Facebook decât dacă este eminamente necesar. Am o echipă care mă ajută cu asta, astfel încât să pot trăi. Încerc să răspund cât mai des, fără să mă cufund în lumea asta, astfel încât să nu-mi mai recunosc copilul după ce îl văd a doua oară într-un an.

To Top