Tehnologie

Tastatura ta are butoane care ies în evidență. Vezi care sunt și de ce sunt așa!

99% dintre tastaturile din ziua de azi au cel puțin două butoane care se diferențiază de celelalte. Este vorba de literele F și J. Acestea au, fie o liniuță, fie o mica sferă la baza lor în funcție de producător.

   

Aceste ridicături/ muchii nu sunt destinate nevăzătorilor așa cum s-ar presupune, ci tuturor ce folosesc tastaturile. Literele F și J au fost ales pentru ca degetele mâinii să poată folosi tastatura în cea mai bună poziție. Indexul mâinii stângi se așează pe litera F, iar indexul mâinii drepte pe litera J, astfel ambele mâini sunt poziționate corect pentru o tastare cât mai comodă și practică fără ca cel care scrie să își coboare privirea către tastatură. Ambele degete mari se odihnesc pe tasta SPATIU.

Patentul acestei descoperiri aparține lui June E. Botich, aceasta a propus ca tastele A, F, J și ; să primească aceste diferențieri și au fost numite KeyboardBumps™. Botich a vrut, astfel să crească viteza și acuratețea de a tasta.

To Top