Externe

Ţara unde oamenii îşi încuie rar casele, energia este aproape gratis şi nu există armată

reykjavik-iceland-travel

Islanda este o ţară insulară nordică aflată între Atlanticul de Nord şi Oceanul Arctic şi s-a aflat sub suveranitate daneză până la 1 decembrie 1918.

   

Recent, a intrat în lumina reflectoarelor datorită echipei de fotbal care a făcut minuni la Campionatul European de Fotbal 2016 unde a reuşit să ajungă până în sferturile competiţiei, unde a fost învinsă de echipa naţională de fotbal a Franţei, gazda turneului.

Ţara a contemplat falimentul cu opt ani în urmă, dar şi-a revenit spectaculos şi, cu toate că nu face parte din Uniunea Europeană, are o soliditate economică foarte bună (creştere economică de 3,5% şi şomaj de 4%). Soluţia a fost cura de austeritate însă spre deosebire de ţări precum Grecia sau Spania, Islanda a compensat majorările de impozite devalorizând moneda sa, fapt care a stimulat exporturile. Istoric, economia Islandei a depins mult de pescuit, care încă furnizează 40% din veniturile din exporturi şi implică 7% din forţa de muncă, potrivit Wikipedia.

Islanda nu are armată, iar conform Indicelui Global al Păcii⁠, Islanda este cea mai paşnică ţară din lume, datorită lipsei forţelor armate, criminalităţii reduse, şi nivelului ridicat de stabilitate socio-politică.

În plus, Islanda este o ţară unde locuitorii îşi încuie rar casele şi maşinile, potrivit unui turist care a povestit experienţa sa pe site-ul googlygooeys.com

Islanda nu are niciun local McDonalds. Toate au fost închise in timpul crizei din 2009 şi nu s-au mai deschis.De asemenea, nu există cazinouri, Starbucks şi nici autostradă, potrivit economistului Magnús Sveinn Helgason

„Azi 90%, poate peste 90% din casele din Islanda sunt încălzite cu apă geotermală. Avem sere încălzite: aproximativ 20 de hectare de sere în Islanda”, a declarat Arni Ragnarsson, inginer geotermalist, pentru Digi 24. Astfel încãlzirea unui apartament se face la preţul unui abonament de revistă. „Ziarul mă costă 40 de euro în fiecare lună, iar încălzirea casei (200 mp – n.n.) costă 50-55 euro pe lună”, a precizat dr. Pall Valdimarsson, profesor geotermalist.


Înainte ca vulcanul Eyjafjallajökull să erupă, turismul în Islanda era aproape inexistent. „De atunci creşterea a fost incredibilă. Ne aşteptăm ca şi anul acesta să avem o creştere a turişitilor de 20-30%. Avem în jur de 1,5 milioane de vizitatori pe an.”, spune Inga Hlín Pálsdóttir, director al Promote Iceland, pentru The Guardian.

Numărul turiştilor care vizitează ţara este mai mult decât dublu faţă de numărul total al locuitorilor. Turismul generază o treime din PIB-ul ţării şi a depăşit veniturile aduse de pescuit.

„Te urci în maşină şi în 15 minute ajungi în natură. Nicio altă ţară nu poate oferi asta”, spune şi jurnalistul Egill Helgason.

Astăzi, Islanda cunoaşte o creştere viguroasă, şomajul este aproape inexistent, iar datoria publică a revenit anul trecut la nivelul din 2009. Drept rezultat, Islanda este a treia cea mai fericită ţară, potrivit ultimului studiu ONU.

Situaţia s-ar putea schimba însă, potrivit ultimelor cifre publicate de OCDE: creşterea consumului ar putea încetini la 2,8% în 2017, de la plus 5,2% în 2016, iar avansul investiţiilor la 1,9%, de la 18,8% în 2016. Acest lucru ar urma să genereze un risc de supraîncălzire, în opinia FMI.

To Top