Povestea mea

Soția a plecat înfuriată de acasă, lăsând copiii în grija soțului ei. Peste 2 zile ea a primit această scrisoare

tata-si-fiubebe

După ce s-a întors de la serviciu, tatăl copiilor s-a așezat liniștit pe canapea pentru a urmări un meci de fotbal și nici prin cap nu i-a trecut să aibă grijă de copiii săi. Se simțea obosit, iar singura activitate care i-ar fi alinat suferința ar fi fost să beau o bere și să privească la televizor.

   

Cu toate astea, nu a avut parte de liniște. Soția sa s-a supărat cumplit, a trântit ușa și a plecat lăsându-și copiii în grija tatălui lor. Iată ce i-a scris bărbatul femeii într-un mesaj după două zile:

„Draga mea,
Cu câteva zile în urmă ne-am certat. Ajunsesem acasă și eram foarte obosit. Era ora 20:00. Eu pur și simplu vroiam să cad pe canapea și să privesc meciul. Erai și tu foarte obosită și prost dispusă. Copiii se hârjoneau, iar cel mic țipa în timp ce tu îl pregăteai de culcare. Am dat volumul mai tare ca să nu aud nimic. „Doar nu vei muri, dacă mă vei ajuta puțin și vei contribui la educarea copiilor noștri?” — m-ai întrebat micșorând volumul.

Eu ți-am răspuns iritat: „Am lucrat toată ziua, pentru ca tu să poți sta acasă și să te joci cu casa de păpuși.” A început cearta, unul după altul se revărsau argumentele. Tu plângeai, pentru că erai obosită și supărată. Ți-am spus multe lucruri rele.

Tu strigai că nu mai poți trăi așa. Apoi ai plecat de acasă, lăsându-mă singur cu copiii. Am fost nevoit să le dau singur de mâncare și să-i duc la culcare. În următoarea zi tu nu te-ai întors. Mi-am luat liber de la serviciu și am stat acasă cu ei. Am trecut prin toate lacrimile și supărările.

Am alergat o zi întreagă prin toată casa, neavând o clipă liberă ca să fac o baie. Simultan încălzeam laptele, îmbrăcam copiii și făceam curat în bucătărie. Simultan. Toată ziua am fost închis în casă, fără să am posibilitatea de a discuta cu cineva, care să depășească vârsta de 10 ani. Nu am avut posibilitatea să mă așez la masă și să savurez mâncarea — trebuia tot timpul să supraveghez copiii.

Eram atât de obosit, încât puteam să dorm neîntors 20 de ore. Dar acest lucru nu era posibil, pentru că bebelușul se trezește și țipă peste fiecare trei ore. Am trăit fără tine două zile și o noapte.

Am înțeles totul. Am înțeles cât de tare obosești. Am înțeles că maternitatea înseamnă jertfă permanentă. Am înțeles că aceasta este o sarcină mai complicată decât să stai câte 10 ore la birou și să iei decizii financiare importante.

Am înțeles că ai renunțat la cariera și libertatea ta financiară de dragul copiilor. Am înțeles cât este de greu, când starea ta financiară depinde doar de partenerul tău.

Am înțeles la ce renunți, când refuzi să mergi cu prietenele la o petrecere sau la sală. Tu practic nu te poți ocupa cu ce-ți place și nici nu dormi suficient.

Am înțeles ce simți, când ești închisă în casă cu copiii și ratezi tot ce se întâmplă în jur. Am înțeles de ce te superi, când mama mea critică metodele tale educative.

Nimeni nu-i poate înțelege mai bine pe copii decât mama lor. Am înțeles că mamele au cea mai mare responsabilitate din comunitate. Din păcate, nimeni nu înțelege și nu prețuiește acest lucru.

Îți scriu această scrisoare nu doar pentru a-ți spune cât îmi este dor de tine. Nu vreau să mai treacă încă o zi fără ca tu să auzi aceste cuvinte: „Ești foarte curajoasă, te descurci de minune și eu te admir!”

To Top