Dragoste si Sex

Secrete picante: Semne că tocmai a fost în alte cearceafuri

Orice femeie își dorește o relație stabilă, în care să fie respectată și iubită de partener. De multe ori nu ai de unde să știi dacă tu ești singura din viața lui, dar sunt unele semne care ar trebui să îți dea de gândit. Vezi cum îți dai seama că te înșeală.

   

Miroase ca și cum tocmai a făcut duș
Dacă îți spune că a venit de la muncă, dar miroase ca și cum tocmai a ieșit din duș, sunt mari șanse să fi oprit și la altă adresă în drum spre tine. Dacă ai suspiciuni, ar trebui să îl întrebi fix în momentul în care observi că ceva nu este în regulă. Îi va fi mai greu să te privească în ochi și să te mintă decât dacă lași să treacă o perioadă.

Îți refuză avansurile
Dacă nu v-ați văzut de multă vreme, dar el găsește scuze să nu ajungeți în pat, s-ar putea să aibă pe altcineva care îl satisface. De altfel, este suspect și dacă observi că începe să îți dea tot felul de scuze care te țin departe de brațele lui. Fie nu mai este atras de tine, fie nu mai are energie, oricum ar fi, un astfel de comportament trebuie investigat.

Te critică mai des
Un bărbat care are o aventură va începe să te critice și să se arate nemulțumit de tine, pentru a se convinge că tu ești de vină pentru greșelile lui. În momentul în care observi că este tot mai distant și vreau să schimbe tot mai multe lucruri la tine, ar trebui să îți pui întrebări. Cel mai probabil, a găsit altă femeie.

Miroase a parfumul altei femei
Dacă nu a avut timp să facă duș la cealaltă femeie, sunt șanse mari să simți mirosul parfumului ei. Probabil îți va spune că a vrut să îți cumpere ție un parfum sau că o colegă a făcut o glumă. Un astfel de semn nu trebuie ignorat și chiar dacă îl crezi pe moment, fii atentă la comportamentul său în continuare. Dacă are o aventură, vei începe să observi cât mai curând.

Îți face cadouri
Dacă nu are obiceiul să îți ia cadouri, dar vine într-o zi cu flori sau cu un parfum, probabil că a făcut ceva și se simte vinovat. Nu face imediat acuzații, dar urmărește-i comportamentul pe viitor. Dacă începi să observi și alte schimbări, probabil împarți partenerul cu altă femeie.

Copyright (CYD) http://cyd.ro . Citeste mai mult aici http://cyd.ro/secrete-picante-semne-ca-tocmai-a-fost-in-alte-cearceafuri/ .

To Top