Bizar

Se aranjaseră pentru cadrul de nuntă dar după ce a apăsat butonul au văzut ceva ÎNGROZITOR

nunta-soc

Leslie Hollingsworth este fotograful care a avut cea mai grea treabă atunci când a fost angajată să realizeze fotografiile unor miri din centrul orașului Birmingham. Deși de obicei fotografii de nuntă surprind cele mai speciale imagini ale celei mai importante zile a vieților clienților lor, acest fotograf a fost cât pe-aci să își dea viața pentru cadrul perfect!

   

Ce s-a întâmplat? În timp ce făcea pozele de grup cu invitații s-a depărtat foarte mult de ei, mergând cu spatele, pentru ca toți să intre în poză. În acest fel a ajuns într-un loc de parcare. Exact în momentul în care ea a ajuns în acel loc, o mașină venea după colț cu mare viteză.

Iată ce a declarat fotograful: ,,Șoferul mergea în mod evident mult mai repede decât ar fi trebuit, iar tatăl miresei m-a împins în față și a început să țipe. Asistentul meu mi-a spus cât de aproape am fost să fiu călcată de mașină… Nici nu mi-am dat seama!”

Ea a trecut peste acest incident foarte ușor până când a developat imaginile câteva săptâmâni după eveniment și a văzut pozele care sunt extrem de amuzante, deși puteau fi la fel de bine semnele unei tragedii!

Iată alte câteva cadre:


To Top