Povestea mea

Scrisoarea unei amante adresate soţiei înşelate. „Arăt mai bine şi am mai mult…”

Poate ca singurul gest pe care ar trebui sa il fac ar fi sa iti cer iertare fiindca am dat de pamant cu increderea pe care o aveai in barbatul iubit, ti-am distrus relatia si te-am ranit. Dar oare ce-as rezolva cu niste scuze banale in fata unei femei careia ii sangereaza sufletul? Tu ai nevoie de raspunsuri, nu de scuze!

   

Asadar, am decis sa iti transmit un mesaj deschis in speranta ca va ajunge la tine prin intermediul internetului, scrie divahair.ro.

Stiu ca ai aflat de mine si de sotul tau si ca ai incercat sa descoperi cat mai multe informatii legate de persoana mea. Probabil ti-ai dorit sa faci comparatii. Sa afli care dintre noi arata mai bine la corp, care este mai frumoasa la fata ori care se imbraca mai stilat. Nu vreau sa par necioplita, dar cred ca te intrec la toate punctele. De ce crezi ca am ajuns in patul lui? Pentru ca ii gatesc seara ori pentru ca ii calc pantalonii la dunga? Nici vorba de asa ceva! Nu cred ca m-am nascut pentru a fi sotie. Nu-s facuta din stofa necesara.

Nu as vrea sa ma urasti pentru ca tu te afli intr-o pozitie mult mai buna decat a mea, chiar daca acum el tanjeste dupa mine in toate modurile posibile. Dar stii cum ma va vedea in final? Doar ca pe o clipa in care a dat ochii peste cap de placere. Tot tu vei ramane viata lui, rostul lui pe lume, doar i-ai daruit copii si un camin la care altii doar viseaza.

Nu ma invidia pentru ca arat mai bine si am mai mult timp sa ma aranjez asa cum imi doresc. Tu i-ai daruit cei mai frumosi ani din viata ta. Ridurile tale de pe frunte poarta amprenta certurilor voastre, iar cele de la ochi – a zambetelor de impacare. Eu nu voi avea niciodata asa ceva de la el.

Probabil te intrebi de ce m-am culcat cu un barbat insurat, iar cuvintele pe care le ai de spus la adresa mea nu cred ca sunt complimente. N-am stiut de la inceput ca este casatorit. Cand ne-am cunoscut, nu a incercat sa ma cucereasca cu o astfel de „prezentare”. Iar dupa ce mi-a marturisit era prea tarziu. Ma atasasem deja de el ca sa ies din relatie de pe azi pe maine. Stiu ca trebuia sa ma opresc atunci cand am inceput sa am sentimente. De fapt, trebuia sa ma opresc inainte de a face sex pentru prima oara. Ba nu! Inainte de a ma lasa sarutata cu pasiune, dar n-am facut-o.

Te inteleg ca vrei sa lupti pentru el. Doar este un barbat cum nu sunt multi pe aceasta lume. Daca l-as fi intalnit inaintea ta, m-as fi considerat norocoasa, chiar daca ar mai fi cautat si altceva la alte femei. Din experienta pe care o am acum, m-ar fi interesat ca se intoarce mereu la mine si ca ultimul sarut al zilei mi-l dedica mie.

Eu renunt la el, chiar daca ma doare sufletul. Da, si amantele au suflet, unul care este mereu incomplet. Te las sa iti salvezi relatia. Aveti prea multe in comun ca sa nu reusiti. Uita de mine! Oricum, odata cu trecerea timpului va mai ramane din mine doar un parfum intens de citrice si scortisoara in mintea barbatului pe care il iubim amandoua.

To Top