Curiozitati

Salina Praid, superbul „orășel” subteran (cu biserică și cinema 3D) la 120 m adâncime

praid-3

În estul Transilvaniei, pe meleagul Ţinutului Secuiesc, există o zonă unică, ce şi-a dobândit numele de la comoara sa din subteran: „Zona ocnelor de sare” sau „Ţinutul Sării”.

   

Pe acest meleag, desprins parcă dintr-un basm, se află Salina Praid, cea mai mare din România. Aici, turiştii au parte de distracţie la cote maxime, se pot bucura de un parc de aventură, restaurant, cinema, farmacie şi chiar biserică.

Baza de agrement se află la o adâncime de 120 m de la suprafaţă. Transportul persoanelor se face cu autobuzele salinei pe o distanţă de 1250 m până la poarta de intrare în baza de agrement. La Baza de agrement vă puteţi bucura de prezenţa tuturor dotărilor specifice unei mici comunităţi: sistem de iluminat, wireless şi televiziune, terenuri de joacă pentru copii, spaţii de creaţie şi agrement, capelă ecumenică, cafenea, cinema 3D şi o farmacie cu produse naturiste.


Temperatura medie anuală din subteran este de 16 grade Celsius. În decursul unui an aproximativ 400 000 de persoane vizitează salina, iar în sezonul de vară numărul persoanelor care intră în incinta salinei ajunge până la 2500-3000/zi. Aerul din salină este benefic în infecţii cronice ale aparatului respirator, amigdalite, sinuzite, astm bronşic, bronşite astmatiforme, diverse forme de alergii, surmenaj, oboseală, nevroză.


Salina este deschisă în fiecare zi a săptămânii, în sezonul de vară (iunie-septembrie) de la 8.00 -20.00, iar în restul anului, de la 8.00 până la 16.00. Preţuri intrare Salina Praid: pentru o singură intrare – adulţi: 25 lei, copii: 15 lei. Pentru abonament (minim 5 zile) – adulţi: 12lei/persoană/zi, copii – 8 lei/persoană/zi.

To Top