Interne

Ryanair, cel mai mare operator aerian low-cost din Europa, isi deschide baza la Bucuresti, careia ii aloca trei aeronave. Investitie de 300 mil. dolari

Ryanair va deschide in octombrie o baza la Bucuresti si estimeaza ca va transporta anul viitor mai mult de 1,9 milioane de pasageri in Romania, in crestere cu peste 30% raportat la 2016, a declarat, joi, Denis Barabas, directorul de Marketing si Vanzari pe Romania si CEE al companiei.

   

Noua baza a companiei se deschide in 30 octombrie, avand trei aeronave alocate, ceea ce reprezinta o investitie de 300 milioane de dolari. De asemenea, Ryanair a deschis joi o noua baza in Timisoara, unde va aduce o aeronava, iar investitia s-a ridicat la 100 de milioane de dolari.

Denis Barabas a anuntat si orarul de vara pentru Bucuresti, cand se vor opera 13 rute, cu peste 100 de zboruri saptamanale. Orarul de vara 2017 Bucuresti include o noua ruta catre Palermo, trei noi destinatii de vara – Berlin, Bristol si Timisoara, si mai multe zboruri catre Bruxelles, Dublin si Milano, care vor aduce 1,9 milioane de clienti anual si vor sustine 1.400 de locuri de munca pentru Aeroportul Bucuresti.

„Vom opera un total de 13 rute, dintre care patru rute sunt noi de vara. O ruta noua este Palermo, care va fi operata din martie 2017, respectiv continuarea operatiunilor din aceasta iarna catre Timisoara, Berlin si Bristol. In total, vom avea peste 100 de zboruri saptamanale. Estimam un trafic de circa 2 milioane de pasageri. Este o crestere foarte importanta in Romania, o crestere sanatoasa de peste 30% de la an la an. Acest trafic va contribui cu peste 1.000 de locuri de munca sustinute la Bucuresti si in tara, iar clientii nostri vor avea economii de peste 200 de milioane de euro. Am sarbatorit de curand un milion de pasageri in Bucuresti, in luna aprilie. De atunci am crescut foarte mult si in curand vom ajunge la 1,5 milioane de pasageri transportati si credem ca romanii au inceput sa fie familiari cu Ryan Air”, a spus Barabas, citat de Agerpres.

Pentru a sarbatori lansarea orarului de vara 2017 Bucuresti, dar si deschiderea noii baze, Ryanair pune la vanzare 100.000 de locuri din intreaga sa retea de rute europene, la tarife promotionale incepand de la doar 7,99 euro, care sunt disponibile pentru rezervari pana luni, 5 septembrie.

Ryanair opereaza 21 de rute de pe aeroporturile din Romania, respectiv Timisoara, Bucuresti si Craiova.
”Din Timisoara vom avea sapte noi rute, care sunt deja disponibile pentru rezervari”, a subliniat el.

La randul sau, David O’Brien, Chief Commercial Officer al companiei, a afirmat ca, per ansamblu, din februarie si pana in prezent, traficul Ryan Air a crescut cu peste 10 milioane de pasageri, ceea ce va aduce un total de peste 117 milioane de pasageri la finele anului.

Ryanair opereaza de pe 84 de baze din Europa, Africa si Israel, in total din peste 200 de aeroporturi. Compania opereaza cu peste 300 de aeronave noi Boeing 737, urmand ca pana in 2024 sa mai primeasca 300 de aeronave.

„Suntem compania cu cel mai mic tarif din Europa, un tarif garantat. Tariful mediu pentru anul trecut al Ryan Air a fost de 46 de euro, urmand ca in 2016 sa ajungem la un pret mediu de sub 40 de euro, chiar 35 de euro. De asemenea, avem cele mai mici costuri de operare din Europa. Avem 84 de baze, inclusiv Bucuresti si Timisoara. Avem cote de piata de peste 25-26% sau chiar mai mult pe piete importante din Europa. In Romania, pentru moment, suntem pe locul 5, dar cu siguranta vom creste si vom avea o contributie importanta la cresterea traficului in Romania. Pana in 2024 estimam ca vom avea o crestere controlata. Estimam un numar total de peste 180 de milioane de pasageri pana in 2024. Este o crestere constanta si putin incetinita in urmatorii ani. Estimam o crestere de circa 7% de la an la an. Cresterea va veni odata cu primirea noilor aeronave. Credem ca pana in 2024 vom opera cu mai mult de 500 de aeronave, ceea ce ne va oferi pozitia de lider in Europa din acest punct de vedere”, a subliniat Barabas.

To Top