Eveniment

Romanii ii aduc un ultim omagiu Reginei Ana. Ce membri ai familiilor regale din Europa vor fi prezenti la funeralii, sambata

Momente emotionante si pline de simplitate la Palatul Regal din Bucuresti unde toti cei care vor sa ii aduca un ultim omagiu reginei Ana o pot face joi si vineri.

   

Sicriul cu trupul neinsufletit a fost adus de la Castelul Peles si depus in Sala Tronului, unde a avut loc o ceremonie religioasa privata. Peste o mie de oameni i-au adus flori Reginei Ana intr-un ultim omagiu. Dupa-amiaza a sosit si Principesa Sofia. A primit alaturi de fiica ei condoleante. Catafalcul este strajuit de patru militari ai Regimentului 30 Garda „Mihai Viteazul”.

Reprezentanti ai familiilor imperiale ale Rusiei, Austriei si Germaniei, asteptati la funeraliile Reginei Ana

Membri ai familiilor Imperiale ale Rusiei, Austriei si Germaniei, ai famillor regale ale Olandei, Belgiei, de Luxemburg, de Baden, de Württemberg si de Bourbon-Parma, precum si ai familiilor Princiare de Ligne, de Hohenberg si de Schaumburg-Lippe si-au anuntat participarea la funeraliile Reginei Ana. Deocamdata nu exista un anunt legat de prezenta in Romania a Reginei Sofia a Spaniei, pe care presa spaniola o dadea ca certa, si nici cu privire la familia regala britanica.

Conform Casei Regale, vor lua parte la funeralii: Alteta Sa Regala Principele Lorenz al Belgiei, Alteta Sa Imperiala si Regala Principesa Maria Astrid de Luxemburg, Arhiducesa a Austriei, Alteta Sa Imperiala si Regala Arhiducele Cristian al Austriei, Alteta Sa Regala Maximilian, Mare Duce de Baden, Alteta Sa Imperiala si Regala Principele Georg Friedrich al Prusiei, Alteta Sa Imperiala Marea Ducesa Maria a Rusiei, Alteta Sa Regala Principele Carlos de Bourbon, Duce de Parma, care va reprezenta si Familia Regala a Olandei.

De asemenea, sunt asteptati in Romania Alteta Sa Imperiala si Regala Arhiducele Martin al Austriei, Alteta Sa Imperiala si Regala Arhiducele Dominic al Austriei, Alteta Sa Imperiala si Regala Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei si sotul sau, Baronul Hans von Holzhausen, Alteta Sa Regala Principele Eberhard de Württemberg, Alteta Sa Serenisima Principesa Anne de Ligne, Alteta Sa Serenisima Anita de Hohenberg, Contele Andreas de Bardeau, Alteta Sa Serenisima Principesa Eleonore de Schaumburg-Lippe, Alteta Sa Serenisima Tatiana Radzvill, doamna Fruchaud, Dr. John Fruchaud.

Ultim omagiu Reginei Ana, la Palatul Regal. Unuia dintre militari i s-a facut rau din cauza caldurii
Numai joi dimineata au ajuns la Palatul Regal sute de oameni. Cu totii i-au adus un ultim omagiu Reginei Ana. Catafalcul este strajuit de patru militari ai Regimentului 30 Garda „Mihai Viteazul”. Cel mai probabil din cauza caldurii unuia dintre ei i s-a facut rau si a fost inlocuit imediat de un coleg.

Sicriul a fost adus de la Castelul Peles la Bucuresti, fiind asteptat de zeci de oameni, cu ochii in lacrimi. „Am avut o Regina, Romania a pierdut enorm de mult, pacat ca poporul este amortit si nu-si da seama, nu-si cunoaste istoria, dar are timp sa o invete”, a marturisit un domn.

Publicul are acces pana vineri seara la ora 22. Inmormantarea va avea loc sambata, la Curtea de Arges. In data de 13 august Romania este in doliu national.

Cei care vor sa aduca flori si sa se roage la catefalcul Reginei Ana o vor putea face la Palatul Regal, joi si vineri. Sala Tronului va fi deschisa pentru public de la opt dimineata pana la zece seara, iar cei care vor veni trebuie sa tina cont de niste reguli. Tinuta decenta este obligatorie, folosirea telefoanelor si a aparatelor foto este interzisa, la fel si gentile voluminoase.

Nici accesul copiilor sub sapte ani sau a carucioarelor nu este permis. Numerosi oficiali s-au recules la capataiul sicriului reginei care a poposit ieri la Peles. Si presedintele republicii Moldova, Nicolae Timofti a fost la Castelul Peles. Celor doi demnitari le-a urmat premierul Dacian Ciolos.

De-a lungul zilei s-au recules langa sicriul Reginei Ana si fostul presedinte Emil Constantinescu, secretarul de stat Raed Arafat, dar si diplomati din Franta, Italia, Germania, Suedia, Austria si Nigeria. De asemenea au ajuns la Sinaia, liderul PSD Liviu Dragnea, presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu si reprezentanti ai Academiei Romane.

To Top