Actualitate

Romanii din strainatate ar putea primi 50.000 de euro de la stat, daca se intorc in tara si-si deschid o afacere

Romanii din strainatate care vor sa se intoarca in tara vor primi un grant de pana la 50.000 de euro pentru a-si deschide o afacere, potrivit unui proiect de program guvernamental, care va fi lansat in dezbatere publica la inceputul lunii septembrie, a declarat Claudiu Vrinceanu, secretar de stat in Ministerul Economiei, Comertului si Relatiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA).

   

Programul va fi implementat de Ministerul Fondurilor Europene si va avea un buget total de 30 de milioane de euro, care vor proveni din fonduri europene, prin Programul Operational Capital Uman. Fiecare beneficiar va primi pana la 50.000 de euro, adica 90% din totalul investitiei.

„Inca din februarie am cautat sa cream un program care sa atraga potentiali antreprenori romani care au deja experienta in strainatate. Am decis la nivel de Guvern sa implementam acest program cat mai repede, in aceasta toamna. Mizam pe o schema cu un buget total de 30 de milioane de euro din POCU (Programul Operational pentru Capital Uman – n. r.) prin care sa stimulam romanii din diaspora sa se intoarca prin investitii si antreprenoriat”, a spus Vrinceanu, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, viitorii antreprenori vor beneficia si de consultanta si training in afaceri.

„Din punctul meu de vedere, este important, in primul rand, sa oferim nu doar granturi, ci si consultanta, training, cursuri pentru cei care vor beneficia de aceste granturi. In al doilea rand, este important sa promovam in mod onest aceste programe, intrucat am observat in piata ca increderea in stat si administratie a romanilor plecati este foarte redusa si ei au senzatia ca li se iau bani, nu li se dau”, a aratat secretarul de stat.

El a amintit ca exista in piata un numar mare de granturi lansate, cu bani de la stat sau bani europeni, insa potentialii beneficiari nu stiu de existenta acestora.

Vrinceanu a adaugat ca este de preferat ca romanii care se intorc sa isi deschida un business in zona lor de expertiza, spre exemplu cine a lucrat in constructii sa isi deschida o firma in acest sector, iar cine a ingrijit persoane varstnice sa deschida un azil de batrani.

„Acestea sunt modele de business destul de greoaie, tocmai din aceasta cauza este importanta sa le oferim si consultanta, nu doar granturi”, a precizat el.

Oficialul ministerial a mai spus ca in categoria potentialilor beneficiari se vor incadra si studentii care au studiat in strainatate si vor sa se intoarca in tara, nu doar cei care au lucrat in afara. Criteriile finale de eligibilitate pentru beneficiari vor fi stabilite in cadrul procesului de consultare publica, proces care va fi demarat la inceputul lunii septembrie, a adaugat Claudiu Vrinceanu.

Conform MECRMA, in cadrul proiectului „Romania competitiva”, au fost programate o serie de 16 sesiuni consultative pe baza celor peste 90 de masuri economice identificate care pot contribui la definirea unei viziuni de consens in ceea ce priveste o crestere economica sustenabila pana in anul 2020.

To Top