Actualitate

Radarul care ar face ravagii pe autostrăzile României! Este controlat prin telecomandă, are autonomie de 5 zile şi este antiglonţ

Cum sună ideea unui radar mobil operat prin telecomandă care are autonomie de 5 zile şi sistem de protecţie antiglonţ? Pentru moment, acesta va fi folosit pe autostrăzile germane pe care a fost impusă o viteză maximă.

   

Autorităţile germane au impus limite de viteză pe unele autostrăzi, iar acum au găsit soluţia ideală pentru a sancţiona şoferii care nu le respecta, fără ca poliţiştii să-şi bată prea mult capul cu aceste operaţiuni.

Pe aceste segmente de autostradă, Poliţia germană va folosi un radar mobil Enforcement Trailer dezvoltat de Vitronic care iese în evidenţă în special prin designul angular, neobişnuit pentru astfel de dispozitive. Radarul mobil este autonom, întrucât poate fi controlat de la distanţă prin intermediul unei telecomenzi, astfel că se poate deplasa singur în anumite puncte cheie de unde să verifice viteza cu care circulă şoferii.

Sistemul informatic al radarului cunoaşte vitezele legale pe segmentul respectiv de autostradă în funcţie de tipul de vehicul sau de perioada zilei şi poate monitoriza simultan până la 4 benzi de circulaţie. În cazul în care detectează o maşină care depăşeşte viteza maximă legală, radarul realizează două fotografii: una cu un cadrul general al maşinii şi una în care fotografiază de aproape plăcută de înmatriculare. Datele obţinute sunt transmise printr-o conexiune wireless la internet către departamentul de poliţie, care validează informaţiile şi emite amenzile aferente.

Radarul mobil este capabil să urce pante de până la 28%, iar roţile sale sunt retractabile. Acest lucru permite întregului radar să coboare la nivelul solului pentru a fi imposibil de furat: are o masă de peste o tonă, ceea ce îl face dificil de împins. În plus, carcasa radarului este antiglonţ.

Radarul mobil funcţionează pe baza unor acumulatori cu o autonomie de 5 zile, care pot fi înlocuiţi chiar la faţa locului. De altfel, inclusiv modificarea setărilor poate fi realizată de o singură persoană la faţa locului, prin conectarea la un laptop.

To Top