Vedete romanesti

Prima reacţie a lui Nicolae Guţă după accidentul fiului său. ”Nu doresc nici la duşmanii mei….”

prima-reactie-a-lui-nicolae-guta-dupa-accidentul-fiului-sau-nu-doresc-nici-la-dusmanii-mei

Fiul lui Nicolae Guţă a scăpat cu viaţă din accidentul de miercuri seară, dar starea sa nu este foarte bună. Nicu Guţă a fost transferat cu un elicopter, joi după amiază, la un spital din Bucureşti pentru investigaţii suplimentare. Tatăl său s-a dus imediat să-l vadă, şi este împietrit de durere.

   

„A fost un accident destul de grav, cred că numai Dumnezeu a făcut să scape. Este prematur să vorbim, medicii investighează. Deocamdată, nu am reuşit să vorbesc cu nimeni, că a sosit cu elicopterul. Este conştient. Medicii au cerut intervenţia elicopterului. Trei coaste, umărul, tălpile sunt afectate… Se fac investigaţii, RMN, CT. Nu am apucat să vorbesc cu el. Din ce au spus medicii, va trebui să se facă intervenţii chirurgicale la ambele picioare. Când o să ştim mai multe, o să vă spun.(…) Nu doresc nici duşmanilor aşa ceva, nici duşmanilor duşmanilor mei”, a declarat public Nicolae Guţă.


Până atunci, politiştii au aflat că nu fiul lui Nicolae Guţă ar fi condus maşina, ci un alt tânăr, care nu avea carnet, rănit şi el în accident. Poliţia ar fi găsit în maşină şi urme de substanţe interzise.

To Top