Povestea mea

Povestea unei mame: “Cum mi-a salvat fiul meu de 6 ani căsnicia”

Ne alegem partenerii pe criteriul dragostei și visăm să ne întemeiem familii în sânul cărora să fim fericite. Multora dintre noi li se împlinesc dorințele, însă, cu trecerea timpului, în unele familii lucrurile încep să se schimbe.

   

Ne alegem partenerii pe criteriul dragostei și visăm să ne întemeiem familii în sânul cărora să fim fericite. Multora dintre noi li se împlinesc dorințele, însă, cu trecerea timpului, în unele familii lucrurile încep să se schimbe.

Iată relatarea femeii:

“Uneori, în viață, se-ntâmplă să o apuci pe o cale greșită și să nu-ți dai seama de lucrul ăsta până nu se întâmplă ceva care să te zdruncine din temelii. Atunci, te trezești și realizezi că drumul pe care ai apucat-o duce într-o direcție greșită.

Nu cu mult timp în urmă, stăteam împreună cu băiețelul meu de 6 ani și le priveam pe cele 3 surioare mai mici cum se joacă. Dintr-odată, el s-a întors către mine și mi-a adresat întrebarea care avea să-mi salveze căsnicia.

«Mami, când o să fiu mare, o să trebuiască să mă căsătoresc?»

«Nu», i-am răspuns. «Nu trebuie să faci decât ceea ce te face fericit.»

«Bine, atunci», a replicat el, și i-am simțit ușurarea în voce. «Nu vreau să fiu nevoit să mă lupt cu cineva tot timpul.»

Pentru mine, argumentul lui împotriva căsătoriei a fost o lovitură puternică sub centură. Când i-am povestit și soțului meu acest episod, a simțit și el un gol în stomac. A fost momentul care a declanșat discuții pe tema căsniciei noastre. Am reușit să comunicăm așa cum nu o mai făcusem de multă vreme.

Trebuie să recunosc că, pentru prima dată în 14 ani, mi-am imaginat viața fără soțul meu, un om care a fost întotdeauna irascibil, intolerant și lipsit de răbdare. El mi-a amintit, însă, un lucru cu care eu am fost de acord, acela că și eu am contribuit în egală măsură la înrăutățirea situației dintre noi. Am fost mereu plină de resentimente și nu mi-am făcut niciodată timp pentru el.

Mi-am amintit atunci începuturile relației noastre: am început să ies cu cel care avea să-mi devină soț la sfârșitul liceului. A fost nu doar singura iubire a vieții mele, dar și cel mai bun prieten. Am devenit o singură ființă.

După ce ne-am căsătorit și, mai ales, după ce au apărut și cei patru copilași, lucrurile au început, încet-încet, să iasă de pe făgașul normal. Am traversat perioade dificile: boli, întârzieri de vorbire, anxietăți, stres financiar, stres la locul de muncă și stresul care apare inevitabil atunci când ai copii.

În consecință, ne-am dedicat în întregime copiilor și am uitat de nevoile noastre. Ne-am bazat pe faptul că aveam un trecut împreună, ne-am bazat pe prietenia noastră și pe faptul că fundația relației noastre era foarte solidă.

Disputele noastre degenerau în adevărate lupte, care deveneau din ce în ce mai dese și din ce în ce mai dureroase. Și adesea, se petreceau în fața copiilor noștri. Eram într-un război continuu.

Până la această scurtă discuție cu copilul, nu ne-am dat seama niciunl dintre noi cât de mult ne-am îndepărtat unul de celălalt. Și nici nu am realizat ce impact au avut certurile noastre asupra copiilor.

Am ajuns la următoarele concluzii: să comunicăm mai mult și să ne exprimăm cu sinceritate nevoile pe care le are fiecare dintre noi pentru a nu exista loc de interpretări și pentru ca celalalt să facă tot ce ține de el pentru a-i satisface nevoia partenerului. Și, bineînțeles, să facem tot posibilul pentru ca relația noastră să funcționeze.

Mai departe, am plătit o bonă care în fiecare seară de joi stătea cu copii. Seara de joi era. Așadar. Doar pentru noi doi. Cinam în oraș sau mergeam la film. În acest fel, am reușit să ne reconectăm. Am reînvățat să râdem împreună. Am reînceput să luăm decizii împreună. Am reușit să ne redescoperim identitatea de cuplu. Suntem din nou o echipă și niciunul dintre noi nu se mai simte singur.

Aceasta este, pe scurt, călătoria pe care am parcurs-o împreună, începând de la prima întâlnire, traversând perioada în care am devenit părinți și până astăzi.”

Aceasta este povestea unei femei care, o perioadă îndelungată, a uitat să fie și altceva în afară de mamă. Cunoști și tu astfel de cupluri a căror relație s-a răcit după apariția copiilor, dar care au reușit, într-un final, să-și redescopere identitatea de cuplu?

To Top