Interne

Poliţia Rutieră avertizează: traficul bucureştean va intra în colaps din cauza semafoarelor defecte!

În Bucureşti sunt un milion de autovehicule, iar autorităţile au declarat că spaţiul carosabil şi spaţiile pentru parcaje din oraş au devenit insuficiente. Ca şi când acest lucru nu ar fi de ajuns, o nouă problemă a apărut în traficul infernal din Capitală: au început ”să pice” semafoarele! Oraşul, spun poliţişti, este la un pas de colaps.

   

Poliţia Rutieră se confruntă de câteva luni cu un fenomen care tinde să blocheze chiar şi activitatea agenţilor: dezastrul semafoarelor din Bucureşti.

Politistii sunt disperaţi din cauză ca trebuie să stea zilnic, câte doi sau patru, în fiecare intersecţie importantă unde se creează abuteiaje din cauză că semafoarele se opresc, pur şi simplu, din funcţiune.

Ieri, de exemplu, sistemul de semaforizare din intersecţia dintre Şoseaua Viilor cu Bulevardul Constantin Istrati s-a blocat brusc, în vârf de trafic, iar circulaţia rutieră a înțepenit.

”Cazurile de blocaj sunt din ce în ce mai dese”
”Când cad semafoarele scoatem echipaje de 2 sau 4 agenţi de circualţie într-o singură intersecţie pentru a dirija traficul. Dacă într-o singură zi se blochează 10 intersecţii, dirijarea circulaţiei ne blochează şi nouă aproximativ 40 de agenţi. Problema noastră este că nu prea avem aşa mulţi agenţi. Cazurile de blocaj sunt din ce în ce mai dese, lucru care va conduce traficul bucureştean către colaps, în scurt timp”, ne-au dclarat suirse din cadrul Poliţiei Rutiere. Zonele cu cele mai mari probleme, până acum, sunt în zona Lujerului, Şoseaua Ştefan cel Mare, Şoseaua Pantelimon, Şoseaua Mihai Bravu, Bd. Iuliu Maniu, Şoseaua Colentina, Bulevardul Mircea Vodă.

Reparaţiile la reţelele edilitare strică semafoarele
Menţionăm că Primăria Capitalei a semnat cu firma UTI un contract de 20 de milioane de euro pentru implementarea, în perioada 2007-2009, a unui sistem inteligent de dirijare a traficului prin semafoare. Era vorba despre mărirea sau micşorarea timpilor de aşteptare în intersecţii prin sistemul de semaforizare dotat cu senzori speciali de detectare a gradului de aglomerare a intersecţiei.

În vara aceasta, sistemul s-a defectatat, iar problemele de trafic au început să dea peste cap, zilnic, din ce în ce mai multe intersecţii. Problemele tehnice apărute sunt puse pe seama fibrei optice şi buclelor inductive distruse în urma reparaţiilor de drumuri şi edilitare de pe raza Municipiului Bucureşti. Adică, altcineva este de vină…

Menţionăm că în Municipiul Bucuresti sunt 434 de intersecţii semaforizate, iar în sistemul inteligent de management al traficului sunt integrate doar 171 de intersecţii.

To Top