Interne

Permisul auto, doar pentru românii care au absolvit cel puțin 11 clase

În încercarea de a reduce la jumătate numărul de decese rezultate din accidente rutiere, Guvernul ar putea condiționa obținerea permisului de conducere auto.

   

Astfel, potrivit Profit.ro, permisul auto nu va mai fi eliberat decât persoanelor care au absolvit la școală cel puțin 11 clase. Modificarea ar trebui să fie introdusă de Executiv printr-un act normativ care va schimba actuala legislație rutieră.

Astfel, printre prevederile actului, se numără obligativitatea absolvirii învățământului minim obligatoriu pentru obținerea permisului de conducere pentru ca șoferul să aibă capacitatea intelectuală de a învăța regulile de circulație și de a analiza în trafic indicatoarele rutiere.

Conform Legii educației naționale, învățământul general obligatoriu este de 11 clase și cuprinde învățământul primar (5 ani, inclusiv clasa pregătitoare), învățământul gimnazial (4 ani) și primii 2 ani ai învățământului secundar superior (liceul). Obligația de a frecventa învățământul obligatoriu de 11 clase încetează la vârsta de 18 ani.

Totodată, modificările ar putea afecta și șoferii care au deja permis de conducere și care ar putea fi nevoiți să îl predea după o anumită vârstă.

To Top