Social

Pensie minimă de 1.000 pe lună în România. Ce prevede un nou proiect legislativ

Zeci de mii de români care au muncit o viață întreagă se chinuie să trăiască lunar cu câteva sute de lei, bani care nu le ajung nici măcar să își cumpere medicamente sau pâine. Mulți dintre conaționalii noștrii câștigă, după aproape un sfert de veac de muncă, sub 1000 de lei, fapt care îi aduce de multe ori în pragul disperării.

   

Pentru a preveni aceste lucruri la Parlament este în pregătire un act normativ care prevede că pensiile tuturor românilor să nu fie mai mici de 1000 de lei.

Astfel, legea care e în curs de elaborare și care urmează să fie gata la începutul lunii viitoare prevede că toți cei care ies la pensie să nu ia mai puțin de 1000 de lei lunar, indiferent de domeniul în care au muncit.

Acești bani se vor acorda tuturor celor care au stagiul complet de cotizare, adică,vechime completă în muncă și anii respectivi.

„Așa cum este salariul minim pe economie, așa trebuie să fie și pensia minimă pe țară. Nu este posibil ca unii oameni care au muncit o viață să nu își poată plăti costurile vieții. Nu mai vorbim de medicamente sau haine. Trebuie să aibă un venit decent căci de aceea au cotizat o viață”, spune senatorul PUR Constantin Popa.

To Top