Externe

Papa Francisc a vizitat 20 de fost prostituate, printre care și șase românce

Papa Francisc a vizitat 20 de fost prostituate, printre care și șase românce

Papa Francisc a luat prin surprindere 20 de foste prostituate, printre care şi şase românce, când a venit şi a bătut la uşa apartamentului din Roma în care acestea locuiau, pentru a discuta cu ele timp de o ora, scrie AFP.

   

Pontiful argentinian a denunţat în mod regulat traficul de fiinţe umane care se află în spatele unei marţi părţi din prostituţie drept o „crimă împotriva umanităţii”.

Potrivit unui comunicat al Vaticanului, grupul era format din şapte nigeriene, şase românce, patru albaneze, o tunisiană, o ucraineană şi o italiancă, cu vârste de circa 30 de ani.

Salvate dintr-o reţea de trafic de femeie după ce „au suferit grave violente fizice şi au fost plasate sub protecţie”, ele sunt găzduite azi de o asociaţia catolică într-un apartament din nordul Romei, potrivit sursei citate, scrie hotnews.ro.

Această vizită se înscrie în cadrul unei „vineri a milostiveniei”, în care papa face de fiecare dată o vizită privată, în cadrul Jubileului milostiveniei.

Acesta s-a mai întâlnit şi cu toxicomani, preoţi bătrâni, refugiaţi, persoane care suferă de maladii mentale, persoane în stare vegetativă, cel mai adesea la Roma sau în împrejurimi.

În iulie, a dedicat „vinerea milostiveniei” copiilor dintr-un spital din Cracovia, după ce s-a recules la fostul lagăr de concentrare Auschwitz-Birkenau.

To Top