Actualitate

Operatorii low-cost Wizz Air si Blue Air anunta noi rute externe, cu plecare din Bucuresti si Iasi. Preturile biletelor pornesc de la 69 lei

Operatorul low-cost Wizz Air a anuntat introducerea zborului Bucuresti-Budapesta, incepand din aceatsa toamna, in timp ce Blue Air va zbura catre Bordeaux si Copenhaga, din vara lui 2017.

   

Wizz Air, cea mai mare companie aeriana low-cost din Europa Centrala, a inceput, din 21 septembrie, sa opereze cursa Bucuresti – Budapesta.

Noul serviciu va opera trei zboruri pe saptamana in zilele de miercuri, vineri si duminica, cu preturi incepand de la 69 de lei, pe segment, cu toate txele incluse. Biletele sunt deja online si se pot cumpara de pe wizzair.com.

“Noua ruta de la Bucuresti la Budapesta, cu un program de trei zboruri pe saptamana, ofera o oportunitate nemaipomenita de a vizita acest oras cu o atmosfera unica, fie pentru un weekend, fie chiar pentru o sedere mai indelungata, iar, in aceasta perioada a anului, Budapesta ofera o multitudine de evenimente in aer liber. Cu o aeronava aproape plina, inca de la primul nostru zbor observam ca noua ruta spre capitala Ungariei a fost mai mult decat binevenita, atat pentru turistii care calatoresc de placere, cat si pentru cei ce calatoresc in scop de afaceri, cu preturi ce incep de la 69 de Rlei”, a declarat Tamara Vallois, Head of Communications Wizz Air.

Wizz Air a intrat pe piata din Romania in 2007 si de atunci s-a dezvoltat continuu, urmand sa ajunga la 20 de aeronave, pana la finalul anului 2016. Wizz Air a aniversat recent 25 de milioane de pasageri transportati din si spre Romania, de la inceputul operatiunilor.

Wizz Air este cea mai mare companie low-cost din Europa Centrala si de Est, care opereaza o flota de 71 de aeronave Airbus A320 si A321 si ofera mai mult de 450 de rute de la 25 de baze, ce asigura conexiunea intre 124 de destinatii din 38 de tari. Wizz Air are peste 2.800 de angajati si a transportat 20 de milioane de pasageri in anul fiscal incheiat pe 31 martie 2016.

Blue Air zboara spre Bordeaux si Copenhaga, din Bucuresti, si spre Berlin si Valencia, din Iasi
Operatorul romanesc Blue Air, pe de alta parte, a anuntat lansarea, din iunie 2017, a doua noi rute din Bucuresti, catre Bordeaux si Copenhaga, si alte doua din Iasi, spre Berlin si Valencia, la preturi ce pornesc de la 29,99 euro.

Potrivit unui comunicat al operatorului roman de transport aerian, zborurile din Capitala catre Bordeaux vor fi operate de doua ori pe saptamana – miercuri si sambata – iar cele spre Copenhaga de trei ori, lunea, miercurea si vinerea.

Din Iasi, cursele spre Berlin vor zbura de trei ori pe saptamana – marti, joi si duminica, iar cele spre Valencia miercurea si vinerea. Astfel, Blue Air va opera 33 de rute din Bucuresti si 11 rute directe din Iasi.

Pasagerii Blue Air vor putea calatori pe cele patru noi rute la preturi incepand de la 29,99 euro (pret pe segment de zbor, taxe incluse). Rezervarile se pot face pe www.blueairweb.com, prin call center sau la agentiile partenere.
Blue Air estimeaza o crestere de 50% a traficului in acest an fata de anul precedent, la un total de 3,2 milioane de pasageri in 2016. Compania opereaza o flota de aeronave Boeing 737.

Operatorul aerian si-a inceput activitatea in urma cu 11 ani, in prezent operand peste 70 de rute in Belgia, Cipru, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Marea Britanie, Portugalia, Romania, Suedia si Spania. Compania are cinci baze operationale, in Bucuresti, Bacau, Iasi, Larnaca si Torino, urmand ca din 30 octombrie sa se deschida baza din Cluj-Napoca si din 27 aprilie 2017 cea din Constanta.

To Top