Actualitate

OFICIAL: În atacul de la Nisa a murit un român. Bărbatul a fost identificat

OFICIAL În atacul de la Nisa a murit un român. Bărbatul a fost identificat

Ministerul Afacerilor Externe a confirmat, marţi, decesul unui cetățean român în urma atacului de la Nisa. El este membru al familiei date dispărute anterior, mama şi copilul răniţi în atentat fiind în continuare internaţi în spital.

   

„Ministerul Afacerilor Externe anunță cu profund regret decesul unui cetățean român în urma atacului de la Nisa, membru al familiei dată dispărută anterior. Autoritățile franceze au confirmat decesul.

Procedura de identificare a corpului neînsuflețit al victimei de cetățenie română, efectuată de către autoritățile franceze, s-a finalizat în urmă cu puțin timp, cu sprijinul autorităților române”, informează MAE, printr-un comunicat de presă remis marţi Mediafax.

Copilul și mama sa au fost identificați printre răniți, aflându-se internați în două spitale din Nisa, iar starea lor de sănătate evoluează pozitiv, potrivit sursei citate.

Reprezentantul Consulatului General al României la Marsilia și consulul onorific la Nisa se află alături de familia cetățeanului român decedat, acordând în continuare sprijinul necesar.

De asemenea, reprezentanții ambasadei României la Paris mențin legătura cu celula de criză instituită de autoritățile franceze. „Ministerul Afacerilor Externe adresează sincere condoleanțe familiei îndoliate și va acorda întreaga asistență necesară în continuare”, se mai menţionează în comunicat.

Marţi, pe pagina de Facebook SOS Nisa, a apărut un alt apel privind posibila dispariţie a unui alt român, un bărbat în vârstă de 40 de ani.

Pe de altă parte, MAE a precizat marţi că, în urma demersurilor făcute de Ambasada de la Paris, a rezultat că alţi doi cetățeni români, despre care s-a vehiculat că au dispărut după atentatul de la Nisa, nu se aflau în zona respectivă la momentul producerii atacului și nu figurează în evidența autorităţilor franceze.

To Top