Inedit

Oamenii cu bani i-au abuzat fata, iar justiția i-a lăsat să scape. Ce a făcut apoi acest tată a stârnit admirația întregii lumi

Drasius Kedys a devenit un veritabil erou internațional, după a decis să răzbune abuzul comis asupra fetiței sale de 4 ani de un grup de oameni protejați de sistemul corupt din Lituania. Kedys, proprietarul unei mici magazin de blănuri, și-a făcut singur dreptate, în 2008, iar povestea lui a impresionat o lume întreagă.

Kedys a murit în 2010, dar povestea lui dăinuie și azi. Lituanianul care a decis să-și răzbune, cu propriile mâini, fetița de 4 ani, abuzată de un politician și un judecător, cu acordul mamei, este încă un erou. Un simbol al spiritului dreptății pe cont propriu, atunci când justiția nu face nimic.

Deimantela avea 4 ani în 2008, când și-a rugat tatăl, în custodia căruia se afla din 2006, să nu o mai ducă în vizită la mama ei, Laima Stankūnaite. Fetița i-a spus că de fiecare dată când venea la mamă, acolo era și un anumit individ, Andrius, care o atingea, o mângâia și îi supunea la acte greu de descris. Din povestirile micuței Deimantela era clar că totul se petrecea cu acordul mamei. Și că acel Andrius, însoțit de alți doi, Jonas și Aidas, o luau uneori pe fetiță și o duceau într-un hotel. Iar mama primea în schimb bani. 4000 de euro pe lună, pentru că fetița își vizita mama la finele fiecarei săptămâni, scrie activenews.ro.

Drasius Kedys a încercat să dea grupul de pedofili pe mâna justiției. Fără niciun rezultat. Justiția litiuaniană a refuzat orice plângre civilă a lui Kedys. Mai mult, procurorul Lituaniei nu a găsit potrivită interogarea lui Jonas Furmanavičius, unul dintre pedofili, judecător la un tribunal din Vilnius, dar a găsit de cuviință să îl critice pe Drasius Kedys pentru că, în dispererea lui, a publicat pe internet un filmuleț cu tot ceea ce povestea micuța Diemantela și că a trimis scrisori la sute de parlamentari.

După aproape un an în care a încercat să găsească măcar un singur om al legii dispus să îl asculte și să facă dreptate, Draysus a hotărât că justiția se face uneori și pe cont propriu. Și a pus mâna pe armă

Drasius Kedys a devenit un veritabil erou internațional, după a decis să răzbune abuzul comis asupra fetiței sale de 4 ani de un grup de oameni protejați de sistemul corupt din Lituania. Kedys, proprietarul unei mici magazin de blănuri, și-a făcut singur dreptate, în 2008, iar povestea lui a impresionat o lume întreagă.

Kedys a murit în 2010, dar povestea lui dăinuie și azi. Lituanianul care a decis să-și răzbune, cu propriile mâini, fetița de 4 ani, abuzată de un politician și un judecător, cu acordul mamei, este încă un erou. Un simbol al spiritului dreptății pe cont propriu, atunci când justiția nu face nimic.

Deimantela avea 4 ani în 2008, când și-a rugat tatăl, în custodia căruia se afla din 2006, să nu o mai ducă în vizită la mama ei, Laima Stankūnaite. Fetița i-a spus că de fiecare dată când venea la mamă, acolo era și un anumit individ, Andrius, care o atingea, o mângâia și îi supunea la acte greu de descris. Din povestirile micuței Deimantela era clar că totul se petrecea cu acordul mamei. Și că acel Andrius, însoțit de alți doi, Jonas și Aidas, o luau uneori pe fetiță și o duceau într-un hotel. Iar mama primea în schimb bani. 4000 de euro pe lună, pentru că fetița își vizita mama la finele fiecarei săptămâni, scrie activenews.ro.

Drasius Kedys a încercat să dea grupul de pedofili pe mâna justiției. Fără niciun rezultat. Justiția litiuaniană a refuzat orice plângre civilă a lui Kedys. Mai mult, procurorul Lituaniei nu a găsit potrivită interogarea lui Jonas Furmanavičius, unul dintre pedofili, judecător la un tribunal din Vilnius, dar a găsit de cuviință să îl critice pe Drasius Kedys pentru că, în dispererea lui, a publicat pe internet un filmuleț cu tot ceea ce povestea micuța Diemantela și că a trimis scrisori la sute de parlamentari.

După aproape un an în care a încercat să găsească măcar un singur om al legii dispus să îl asculte și să facă dreptate, Draysus a hotărât că justiția se face uneori și pe cont propriu. Și a pus mâna pe armă…

Copyright © 2017 StirileRNL.ro

To Top
error:
x
Da-ne un like daca ti-a placut articolul!Ai dat deja like? Poti inchide asta apasand X