Povestea mea

Nu știe soția ce știe tot satul…

1-nu-stie-sotia-671x1024

   

Mă aflu, în prezent, în postura ingrată de a deține un secret care ar dărâma-o pe prietena mea dacă i l-aș spune. Cu toate astea, exact în aceeași situație am fost și eu acum trei ani și nu mi-a convenit deloc, pentru că toată lumea știa că soțul meu mă înșală, numai eu – nu!

Cunoașteți vorba aceea: „Nu știe bărbatul ce știe tot satul”? E valabilă și în cazul meu, firește, dacă se înlocuiește „bărbatul” cu „soția”. Faptul că soțul meu, Valentin, are o amantă l-am aflat în mod întâmplător și cu totul surprinzător, într-o zi când băiatul nostru cel mic a făcut o criză de apendicită. L-am internat la spital și m-am îndreptat în

viteză spre casă, căci trebuia să-i duc pijama, prosop, ceai și alte mărunțișuri. Ne așteptau pe amândoi cinci zile de „vacanță” forțată, petrecute la spital.

Pe drum, m-am oprit la firma unde lucra Valentin, ca să-i dau vestea neplăcută și instrucțiunile de rigoare pentru cât avea să stea singur. Așa a fost să fie, să aflu atunci, căci dacă mi-ar fi mers telefonul mobil în acea zi, dacă nu s-ar fi descărcat bateria, poate că nici până acum n-aș fi știut nimic…

Valentin nu era în birou. Un coleg de-al lui, despre care am aflat mai târziu că îi punea apartamentul la dispoziție pentru micile lui escapade, a făcut fețe, fețe:

— A, doamna Reli, Valentin nu știa că veniți… Parcă l-am auzit spunând că-i e foame, cred că a ieșit să cumpere ceva de mâncare.

— Bine, am răspuns, grăbită. N-am timp să-l aștept, așa că vă rog să-i transmiteți un mesaj din partea mea.

— Cu multă plăcere…

— Spuneți-i, vă rog, că Bogdan a făcut o criză de apendicită și m-am internat cu el. Azi îl operează. II așteptăm la spital, cât mai repede. Poate se învoiește de la serviciu, dacă are cum. Mulțumesc, acum nu mai pot sta, trebuie să plec!

Coboram deja treptele când m-a ajuns din urmă o colegă de-a lui Valentin.

— Să nu mi-o luați în nume de rău, mi s-a adresat ea, uitându-se în jur, de parcă voia să se asigure că nu e văzută. Dar m-am gândit că poate ar fi cazul să știți: soțul dumneavoastră nu e la cumpărături, e la întâlnire cu Anișoara. Dar să nu spuneți, vă rog, că știți de la mine, nu vreau să fiu amestecată în treaba asta…

Nu-mi venea să-mi cred urechilor de ce auzeam. Până să mă dezmeticesc, femeia aceea îmi întorsese spatele și se îndepărta în grabă de mine. M-am dus după ea.

— Stați puțin, i-am zis. îmi aruncați așa, trei vorbe, și plecați ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic? Cum puteți să faceți o asemenea afirmație?

— Cum pot? a zis ea, punându-și mâinile în șolduri. Dar el cum a putut să mă mintă un an întreg, spunându-mi că o să divorțeze de tine și că o să mă ia de ne-vastă? Ca să-mi mărturisească pe urmă, vezi Doamne, că nu poate divorța, că are copii de crescut, că trebuie să pară, măcar de ochii lumii, o familie…

Deodată, femeia trecuse la tutuială, dar nu m-am sinchisit de amănuntul ăsta. M-am sprijinit de zid, căci îmi tremurau genunchii.

— Nu te cred, am izbutit să articulez, trecând, la rândul meu, fără să-mi dau seama, la persoana a doua singular.

— Nu mă crezi, treaba ta, dar să știi că, dacă m-a părăsit pe mine pentru copiii voștri, s-ar putea să nu facă același lucru cu fufa asta care i-a sucit acum mințile! N-ai decât să-l întrebi!

— Nu, nu se poate! Nu știu de ce faci asta, dar nu e o glumă bună. Dacă vrei să știi, e chiar total deplasată!

Am spus asta ca să-l apăr pe Valentin, dar ghimpele îndoielii fusese deja înfipt în inimă. Mă întrebam dacă are dreptate, dacă mi-a spus adevărul, încercam să-mi amintesc dacă avusese perioade când lipsise mai mult de acasă. Căutam urme. Gelozia mi se instalase în suflet.

Nu știu cum am ajuns acasă, cum am luat lucrurile băiatului, nici cum m-am întors la spital. Oricum, gândurile mele s-au îndreptat mai mult spre Bogdan, dar din când în când, pe holul spitalului, așteptând să se termine operația, m-am surprins întrebându-mă dacă era adevărat că Valentin al meu avusese o amantă și acum avea alta sau era doar o răutate de femeie invidioasă cine știe din ce motiv. Cel mai bine era s-o întreb pe Adela, o colegă de-a lui Valentin pe care o cunoșteam. Eram în relații bune cu ea și cu soțul ei. Merseserăm împreună la câteva petreceri. Am reușit să fac rost de o cartelă telefonică și am sunat-o din spital:

— Adela? Vreau să te întreb ceva, dar te rog să-mi răspunzi sincer: Radu are cumva o amantă?

La capătul firului s-a făcut liniște, de am avut impresia că, de fapt, Adela îmi închisese. Apoi, am auzit un oftat.

— Da, Reli, așa e… Dar cum de-ai aflat?

— Cum de-am aflat?! am țipat eu. Tu mă întrebi cum de-am aflat? Eu mă întreb cum de nu mi-ai spus până acum, cum m-ai putut minți! Adică ai știut tot timpul? Cred că te-ai amuzat copios când ne vedeai împreună, nu? Ce-ți ziceai? „Ia uite ce proastă și Reli asta, habar n-are că bărbatu-său o înșală!”

— Nu, nu e așa, stai, ascultă-mă! Am vrut de multe ori să-ți spun, dar n-am știut cum… Mă gândeam că-ți stric căsnicia, că s-ar putea întâmpla și așa ceva. Dacă era doar o aventură – cum s-a și dovedit – și eu rămâneam cu voi pe conștiință, cu gândul că v-am despărțit?

Citeste continuarea!

To Top