Povestea mea

Nu m-a iubit, i-am fost doar manta de vreme rea

Se spune că timpul vindecă rănile, dar eu nu îl voi putea uita pe Vlad, cel căruia nu i-a păsat de anii în care i-am fost tot timpul alături, dăruindu-i toată dragostea mea și tot ajutorul meu! L-am cunoscut pe Vlad la puțin timp după ce divorțase de soția lui, care se îndrăgostise de un coleg de-al ei de serviciu… L-am întâlnit în casa verișoarei lui, care îmi era vecină, și am acceptat să-mi plângă pe umăr. Era cu adevărat distrus, mai ales din cauză că nevasta îl părăsise luându-l cu ea și pe băiețelul lor de patru ani.

   

Vlad era agent comercial la o firmă, dar dorea să facă mai mult în viață pe plan profesional; mai întâi, l-am ajutat în acest sens. Îmi era simpatic și îl simțeam apropiat. Aveam amândoi 28 de ani și eram și eu singură. Lucrasem ca funcționar economic la stat și m-am străduit să învăț contabilitate asistată de calculator, apoi mi-am deschis o asociație familială și țineam evidențe contabile pentru mai multe firme. Eram deci foarte ocupată și de aceea nu avusesem timp pentru viața mea sentimentală. Dar eram propriul meu stăpân și mă consideram o norocoasă, aveam venituri bune și, în plus, când sora mea a plecat definitiv în străinătate, mi-a lăsat mie apartamentul și mașina ei. Din viața mea lipsea doar un partener, iar întâlnirea cu Vlad m-a pus pe gânduri.

Mai întâi, am încercat să-l abat pe prietenul meu de la gândurile lui negre, propunându-i să învețe și el contabilitate. Salariul lui se compunea din comisioane și niciodată nu știa dacă va reuși să-și achite chiria după ce va plăti pensia alimentară pentru copil. Am avut răbdare să-l învăț totul, cum să utilizeze programul pe calculator pentru evidențe contabile.

Aveam clienții mei care îmi aduceau mereu alți clienți, așa că aveam ce să-i dau de lucru și lui Vlad. Când a ținut în mână primii bani câștigați, s-a bucurat enorm și m-a invitat la restaurant. Răbdarea de care dădusem dovadă pentru a ajunge la sufletul lui rănit meritase! Când închinam un pahar de vin, mi-a spus:

— Norocul mi te-a scos în cale! Ești o fată admirabilă! M-ai ajutat să mă pun iar pe picioare!

în seara aceea, Vlad a rămas la mine după ce m-a condus acasă și începusem să sper că mă va iubi cu timpul tot atât de mult pe cât îl iubeam eu, deși știam că îi atrăsesem atenția ajutându-l pe plan material.

Mă îndrăgostisem de un om pe care eu îl vedeam sincer, afectuos. E adevărat că era și un bărbat chipeș…

Am petrecut tot mai mult timp împreună, pentru că Vlad își întreba toți partenerii pe care îi contacta în calitate de agent comercial dacă nu au nevoie de servicii contabile și astfel am găsit mai multe firme pentru care să lucrăm cot la cot.

Sfârșiturile de lună, când trebuia să încheiem toate evidențele, ne cam epuizau, dar aveam gânduri mărețe. Voiam să avem bani suficienți ca să ne deschidem împreună o firmă mai mare. însă până atunci voiam și să-l fac pe Vlad să înțeleagă că putem avea o viață fericită de cuplu, așa că, într-o seară, când voia să plece spre casă, i-am spus:

— Rămâi la mine definitiv! Ai început o nouă viață și vreau să fac și eu parte din ea! Ce zici, te muți aici?

Iubitul meu a stat puțin pe gânduri, apoi mi-a răspuns:

— Faci deja parte din viața mea și ești femeia lângă care vreau să mă trezesc în fiecare dimineață…

L-am sărutat fericită, iar a doua zi și-a adus toate lucrurile la mine. Am constatat atunci că Vlad nici nu avea de fapt prea multe lucruri… Mi-a explicat că plecase dezamăgit din casa fostei sale soții și că, din mândrie, nu-i ceruse nici măcar obiectele care îl pasionau, de exemplu combina muzicală sau aparatul video.

Eu îl invitasem să se mute la mine chiar în preajma zilei lui de naștere, ca să sărbătorim în doi, și iată că găsisem și o idee de cadou. I-am cumpărat o combină muzicală și am luat pentru început cd-uri cu muzică romantică, numai bună pentru îndrăgostiți. Vlad s-a bucurat tare mult, iar eu eram încântată de petrecerea noastră în cadru intim. în sfârșit mă simțeam împlinită sufletește!

Eram îndrăgostită până peste cap și, în același timp, mă simțeam stăpână pe situație. Asta pentru că Vlad aprecia faptul că l-am ajutat și îmi spunea mereu că nu știe ce se făcea dacă nu mă întâlnea.

Trecuse mai bine de un an de când eram împreună, când Vlad mi-a spus, entuziasmat, luându-mă în brațe:

— Viitorul ne surâde, lângă mine vei fi cea mai fericită femeie!

E drept că de câteva zile îl văzusem gândindu-se intens la ceva, dar abia acum mi-a explicat. Vorbise la telefon cu mama lui și aflase că urma să moștenească o casă în Maramureș. Bunicul lui, care nu se mai descurca singur, fiind bătrân, urma să se mute cu părinții lui Vlad și hotărâse să-i lase casa nepotului său mai mare, care era iubitul meu. El s-a gândit s-o transforme într-o pensiune turistică, „una cum nu s-a mai văzut”. Dar, pentru că era meticulos, Vlad nu se grăbea și mai întâi voia să se înscrie la Facultatea de Management Turistic, ca să învețe totul în domeniu.

Nu dorea să aibă un motel cu clienți de ocazie, ci o pensiune care să devină cunoscută și căutată de multă lume, să facă parte dintr-un circuit turistic. Zicea că, până va termina facultatea, va studia locul și va începe treptat lucrările de construcție.

Eu eram cam sceptică la început, trebuiau destui bani pentru amenajarea unei pensiuni, dar Vlad a continuat să fie la fel de ambițios, visul lui îi dădea aripi. Am făcut o vizită împreună la părinții săi, în Maramureș, iar bunicul lui a fost de acord ca gospodăria lui să fie transformată. Când Vlad le-a spus tuturor că din toamnă se înscrie la facultate ca să poată face afacerea „cu cap”, părinții lui s-au oferit să îl ajute cu bani pentru a porni lucrările de construcție, în primăvara următoare. I-au pus doar condiția să îl implice și pe fratele lui în afacere, ca să fie pace în familie.

Cu mine, rudele lui Vlad au fost foarte binevoitoare, știind că i-am fost sprijin ca să iasă din impas. și uite așa am ajuns eu și iubitul meu să vedem și acel loc frumos unde urma să pornim afacerea. Eram cu mașina mea și ne-am permis să stăm mai multe zile acolo și să vizităm locuri frumoase, bucurându-ne de aerul proaspăt. Seara, Vlad mă îmbrățișa tandru și îmi spunea:

— Am muncit mult împreună și merităm o vacanță. Ne așteaptă și mai multă muncă, dar, când vom izbândi, vom fi mândri de noi!

Ajunsesem și eu să cred că planurile lui Vlad puteau fi duse la îndeplinire cu bine. După ce a început facultatea, a renunțat să mai fie agent comercial și am continuat să lucrăm amândoi. Taxele pentru facultate erau destul de mari și, în plus, voiam să punem bani deoparte pentru planurile noastre.

Eu începusem să îl răsfăț pe Vlad, când venea de la cursuri îl așteptam cu tot felul de bunătăți și îi asiguram toate condițiile de studiu.

Când i-am sărbătorit ziua de naștere, am hotărât să-i „întineresc” garderoba, căci Vlad avea doar costumele sobre cu care umbla pe teren la vechiul lui loc de muncă. Așa că am cheltuit din economiile mele ca să-i cumpăr ținute sport dintre cele scumpe, de marcă, comode și care îl întinereau. Mi-a spus, fericit:

— Te pricepi de minune să îmi faci viața cât mai frumoasă! Clipă de clipă te gândești la mine și îți mulțumesc pentru asta!

Eu mai aveam o surpriză pentru iubitul meu: i-am sugerat să-și ia și el permis de conducere, ca să folosim amândoi mașina. Oricum, ca viitor om de afaceri, urma să aibă mașina lui. Când Vlad a terminat primul an de facultate, am condus amândoi, pe rând, până în Maramureș, fiindcă venise timpul să trecem la treabă. Vlad a angajat o echipă de muncitori constructori care să renoveze mai întâi o parte din casa bunicului.

Pasul următor era extinderea clădirii cu una etajată, cu multe camere pentru turiști. Curtea urma devină loc de parcare pentru mașini, Vlad lăsându-mi mie în grijă planul unei terase cochete, unde turiștii să ia masa în aer liber, terasă care să se întindă până în grădină, să se piardă în verdeață.

Singurul gând care mă apăsa atunci era să nu treacă prea mult timp până voi avea un copil cu Vlad. Tot ce făcusem pentru el era dovada iubirii imense pe care i-o purtam și mi se părea drept să-mi văd și eu dorințele împlinite. O singură dată am vorbit cu Vlad despre copii, și el mi-a spus să mai așteptăm, să ne bucurăm unul de altul până ne întemeiem o familie. știam că nu prea voia să se căsătorească a doua oară, chiar dacă ținea la mine, dar eu voiam un copil chiar și dacă nu eram soț și soție.

Dar eu aveam aproape 33 de ani și îmi doream nespus să fiu mamă. I-am explicat din nou că ar fi bine să avem un copil până își termină studiile, înainte să se precipite lucrurile cu viitoarea pensiune, dar Vlad mi-a spus din nou să mai așteptăm, că peste ceva vreme vom fi destul de prosperi să creștem și doi copii.

Am încercat să-l înțeleg, dar tristețea mi se cuibărise în suflet. Simțeam că nu mi se răspunde cu aceeași monedă la dovezile mele de afecțiune. începusem să-mi doresc și eu cu înverșunare ca afacerea pe care Vlad o visa atât să fie pusă mai repede pe picioare, ca să ne ocupăm mai mult și de viața noastră de cuplu.

Fratele lui Vlad se mobilizase și el, utilase și deschisese restaurantul, în timp ce la cealaltă aripă a clădirii se lucra în continuare. Când Vlad era în vacanță, ne petreceam și noi mult timp acolo, pentru a urmări desfășurarea lucrărilor.

Iubitul meu chiar se gândea că învățase destule și că nu-i trebuia neapărat diploma, spunea că poate ar fi bine să renunțe la facultate și să ne mutăm în Maramureș, ca să ne dedicăm cu totul planurilor noastre.

Cu toate astea, brusc s-a răzgândit și a început să fie din ce în ce mai conștiincios în privința studiilor. Nu lipsea de la niciun curs sau seminar și curând aveam să aflu de ce…

Vlad începuse să cocheteze cu o colegă de-a lui, o tânără de 21 de ani, foarte atrăgătoare. într-o zi când îl știam la cursuri, am ieșit cu o prietenă la restaurantul unde mergeam de obicei cu Vlad și am avut surpriza neplăcută să îl găsim și pe el acolo, la o masă, cu acea fată.

S-a ridicat încurcat și ne-a prezentat-o pe colega lui, spunând că nu s-a ținut un curs și au venit la o cafea. Mie nu mi-a convenit deloc situația, putea să iasă cu colegii, nu cu o pipiță îmbrăcată provocator. Pentru prima dată în viața mea m-am simțit… bătrână și mă gândeam că Vlad putea fi o partidă bună pentru o fetișcană ambițioasă, acum că va deveni mare patron. Zile întregi am ră-mas supărată, deși el încerca să mă împace:

— De ce ești geloasă, Cătălina? Nu ne-am certat niciodată… știi doar că împreună cu tine mi-am făcut toate planurile…

Dar eu eram convinsă că din cauza acelei fete, pe nume Alexandra, Vlad se hotărâse să-și ducă studiile până la capăt, chiar dacă nu mai considera că are nevoie de diplomă. Când îl întrebam de ce nu plecăm definitiv în Maramureș, îmi spunea că vrea să mai stăm în Timișoara până când băiețelul lui va începe școala și va fi sigur că nu-i va lipsi nimic.

Dar, la câteva săptămâni după accidentul cu restaurantul, a avut loc un alt incident, mult mai grav. într-o vineri, pe când Vlad pleca spre Maramureș cu mașina, pe mine m-a lăsat la părinții mei, în apropiere de Timișoara, eu vrând să stau acolo vreo trei zile. Dar, pentru că ai mei tocmai se pregăteau să meargă la o nuntă, sâmbătă m-am întors acasă fără să-l anunț. Cam după două ore a apărut și Vlad, privindu-mă mirat… Hainele lui miroseau a parfum de damă ieftin. Era clar că nici nu plecase în Maramureș, ci făcuse cale întoarsă după ce mă condusese la ai mei.

își petrecuse ziua precedentă și noaptea cu acea Alexandra și nu mi-a mai putut ascunde acest fapt. îmi vedeam tot viitorul năruit, dar am făcut eforturi uriașe ca să îmi păstrez calmul și i-am spus:

— Sunt dispusă să te iert dacă îmi spui că te-a tentat doar o aventură și nu este nimic serios între tine și fata aceea. Fii sincer cu mine, te rog! Merit să fii sincer cu mine…

— Nu vreau să te pierd, Cătălina! Numai lângă tine pot să continui ce am început. Te rog, nu mă alunga!

Ce a urmat a fost încercarea mea disperată de a readuce relația noastră pe un făgaș normal. îl priveam cu ciudă când se pregătea să plece spre facultate, știind că acolo o va întâlni pe rivala mea.

După câteva luni de continue suspiciuni, i-am cerut să renunțe la studii. L-am lăsat să se gândească câteva zile, apoi mi-a spus, spulberându-mi orice speranță:

— îmi pare rău să-ți spun asta. Sunt îndrăgostit. O iubesc pe Alexandra…

Mai multe cuvinte erau de prisos. Nu mai conta că îi fusesem sprijin când era la necaz și că l-am înconjurat cu toată afecțiunea mea. Voia să aibă o femeie tânără și frumoasă lângă el. Poate chiar o iubea cu adevărat, nu știu. A plecat de la mine, nevrând la început să ia cu el lucrurile scumpe pe care eu i le dăruisem cu atâta dragoste, dar i-am cerut să nu lase nimic în urma lui, să ia tot ce-i aparține.

Acum, stau și mă gândesc că poate și eu am greșit: trebuia să mă asigur de la început de sentimentele lui, înainte să mă zbat atât ca să nu-i lipsească nimic. I-am oferit totul pe tavă, iar el a uitat așa ușor iubirea mea sinceră…

To Top