Social

Nicolae Tomaziu, ultimul supravieţuitor al lagărului de muncă de la Canalul Morţii: are 100 de ani, s-a retras la o mănăstire şi îşi scrie memoriile Citeste mai mult: adev.ro/obufsf

Nicolae Tomaziu, ultimul supravieţuitor al lagărului de muncă de la Canalul Morţii are 100 de ani, s-a retras la o mănăstire şi îşi scrie memoriile

Nicolae Tomaziu a avut o viaţă demnă de un film istoric. Are 100 de ani şi este singurul în viaţă dintre deţinuţii care au supravieţuit lagărului de muncă de la Canalul Morţii, cum era denumit Canalul Dunăre-Marea Neagră. A trecut prin multe tragedii, iar acum s-a retras la Mănăstirea Caraiman din Buşteni.

   

Tomaziu s-a născut la 26 februarie 1916 în satul Păltiniş din Botoşani. Avea deja patru fraţi şi surori, iar mama sa, bolnavă de tifos a murit a doua zi după naştere. Şi el a contractat boala şi nimeni nu i-a dat şanse de supravieţuire. A fost însă un luptător din primele minute de viaţă. „Imediat după ce m-am născut, o femeie din sat m-a acoperit cu zăpadă şi apoi m-a învelit în covoare. Când m-a scos de acolo, eram roşu ca racul, dar am scăpat. Acum, tehnica este recunoscută peste tot în lume şi se numeşte Kneipp. M-am născut în război şi nu erau de niciunele. M-a alăptat o femeie din sat. Acum, dacă privesc în urmă la viaţa mea, mai bine ar fi trăit mama în locul meu, că mai avea copii de care să aibă grijă. Eu tinereţea mi-am pierdut-o pe front şi în lagăre de exterminare“, povesteşte Nicolae Tomaziu.

Sărăcia era mare în familie, iar Nicolae a fost trimis de tată să crească la bunici. După un timp, aceştia l-au trimis înapoi pentru că nu aveau cu ce să-l hrănească, a trecut însă peste toate şi a ajuns la şcoală. A făcut gimnaziul în satul natal, liceul la Satu Mare, iar într-un final, Şcoala Superioară de Textile tot la Satu Mare. A fost repartizat la Fabrica de Bumbac din Bucureşti, iar apoi la Cisnădie.

Ororile de pe front
A luptat în Al Doilea Război Mondial şi îşi aduce aminte cu lacrimi în ochi de acea perioadă. „Cine nu a trăit atunci nu îşi poate închipui cum a fost. Am ajuns la un moment dat la Odessa, unde trebuia să capturăm dezertorii ruşi. Erau catacombe pline de oameni care se ascundeau şi noi trebuia să-i dezarmăm. De asemenea, trebuia să verificăm toate casele să nu fie muniţie înăuntru. Una dintre ele a explodat, iar din şapte colegi, am pierdut patru. Eu am supravieţuit, dar şi acum am imaginea în minte. După 23 august 1944, unitatea noastră, Batalionul 54 Pionieri, a primit ordin să elibereze teritoriul Ardealului de Nord şi al Cehoslovaciei, unde germanii opuneau încă rezistenţă împotriva armatei ruseşti şi române. Am văzut oameni care făceau orice pentru o bucată de pâine sau o farfurie de mâncare“, mai povesteşte Nicolae Tomaziu.


Continuarea articolului pe adevarul.ro

To Top