ShowBiz

Motivul pentru care Prințul William nu poartă niciodată verighetă

După ce fanii au fost curioși să afle de ce Prințul William și Kate Middleton nu se țin niciodată de mână, acum au o nouă dilemă: de ce Ducele de Cambridge nu poartă nicioată verighetă?

   

În 2010, când a fost cerută de soție, Kate Middleton a fost surprinsă cu un inel de logodnă spectaculos, a cărui piatră este un safir albastru înconjurat de mici diamante, dar și cu o puternică valoare sentimentală pentru Prințul William. A fost inelul de logodnă al mamei sale, Diana de Wales, decedată în 1997.

Un an mai târziu, în 2011, Kate Middleton și Prințul William s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii fastuase care a avut loc la catedrala Westmister din Londra, în fața a peste 1.900 de invitați. Ceea ce puțini știu, însă, este că în ziua nunții nu a existat un schimb de verighete, deoarece Prințul William a decis să nu poarte una. El a declarat atunci că nu i se pare o tradiție obligatorie, ci mai degrabă un obicei demodat.

În schimb, Kate Middleton a vrut să poarte acest însemn al cununiei sale cu prințul. Verigheta ei a fost confecționată dintr-o bucată de aur de către Casa de bijuterii Wartski din Țara Galilor, cea care a confecționat și verighetele părinților Prințului William. Așa cum cere tradiția, aurul a fost oferit de către Regina Elisabeta a II-a.

To Top