Social

Moșii de Toamnă necesită pregătiri speciale

Moșii de Toamnă se celebrează, anul acesta, pe 5 noiembrie. Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea morților, cunoscută drept Moșii de toamnă. În această zi se săvârșește Sfânta Liturghie. La Proscomidie, preotul scoate din prescură miridele pentru morți. Le așază sub Sfântul Agnet, rostind numele morților de pe pomelnice.

   

După cum bine știm, ziua de sâmbătă este dedicată pomenirii morților. Și asta pentru că, potrivit scrierilor bisericești, în zi de sâmbătă, lui Iisus Hristos i-a fost înmormântat trupul. În vreme ce sufletul Său a coborât în iad, pentru a elibera spiritele captive. În ritul bisericesc, pomenirea sufletelor adormite se face tot sâmbăta. Căci duminica este ziua Învierii, a vieții veșnice. Așa se face că, în anumite momente importante ale anului calendaristic, oamenii s-au obișnuit să-i pomenească pe cei dragi, trecuți în lumea cealaltă, la date fixe. Moșii sunt sărbători populare, dedicate, după cum spune și numele, strămoșilor.

Când și cum se sărbătoresc Moșii de Toamnă
Peste an, românii de rit ortodox respectă cam 20 de zile de Moși. Cele mai importante sunt Moșii de primăvară, celebrați odată cu cei 40 de Mucenici, Moșii de vară, în sâmbăta din Ajunul Rusaliilor, Moșii de Toamnă, între 26 octombrie și 8 noiembrie, și Moșii de iarnă, înaintea Lăsatului de sec de carne pentru Postul Crăciunului. Ritualul Moșilor cei Mari sau Moșii de Toamnă este unul dintre cele mai importante.

Se crede că, la răscruce de timp, se poate trece foarte ușor din lumea morților în cea a viilor, iar sufletele adormite revin la locurile dragi. Dacă nu găsesc nimic drept ofrandă, se răzbună. Cei ce primesc pomană de la urmași îi ajută pe aceștia să aibă parte de sănătate, de recolte bogate, de bine.

Biserica face slujbe de mijlocire pentru toate sufletele adormite, cu scopul de a obține îndurarea dumnezeiască de a le judeca cu blândețe și de a le așeza în lumea drepților. La aceste pomeniri, obligatorii sunt coliva, colacul, vinul și lumânările. Dar, în funcție de regiune și de posibilitățile materiale ale fiecăruia, pomenile se pot face după bunul plac. Se dau de sufletul răposaților dulciuri, pachete cu mâncare, vase noi, prosoape sau fețe de masă, în urma slujbelor de pomenire făcute la cimitir și acasă. Lumea duce la biserică, pentru sfințit și împărțit, un colac mare, un blid cu colivă și o sticlă cu vin, apoi se duce la cimitir, curăță mormintele și împarte pomeni.

To Top