Vedete romanesti

Mircea Radu e un tătic fericit. Cea mai tandră ipostază alături de fiul lui

Mircea Radu e un tătic fericit. Are o mândrețe de băiețel, Tudor, alături de care a fost surprins într-una dintre cele mai tandre ipostaze tată-fiu.

   

În vârstă de 47 de ani, Mircea Radu este unul dintre cei mai îndrăgiți prezentatori de televiziune de la noi. deși este foarte discret în ceea ce privește viața de familie, Mircea radu are toate motivele din lume să se simtă un bărbat împlinit.

Mircea Radu e un tătic fericit: Are un băiețel care îi seamănă leit
Mircea Radu a postat, într-una dintre rarele ocazii, o fotografie în care apare alături de fiul său, tudor, în vârstă de 3 ani. tatăl și fiul au fost împreună la o cafenea, acolo unde au fost surprinși într-una dintre cele mai tandre ipostaze.

Prezentatorul a fost forografiat chiar în timp ce-și săruta băiețelul pe frunte, în timp ce acesta se cuibărise lângă el.


Mircea Radu e un tătic fericit: Fiul său i-a topit pe fani
Imaginea i-a înduioșat pe prietenii virtuali ai lui Mircea Radu, care i-au transmis urări extraordinar de frumoase.

„Nici o zi nu poate fi mai frumoasă decât aceea lângă copilul tău și să te bucuri de zâmbetul lui”, „Ca între bărbați!!! 😀 Să creșteți mari!!” , „Ohhh…ce sentiment frumos inspiră poza asta!!”, „Ce băiețel superb ai, știi că-ți seamănă?”, „Sunteți superbi. Să-ți trăiască copilașul frumos și tata la fel de frumos”, „O imagine mai presus de cuvinte!!!!!” – sunt doar câteva dintre mesajele primite de Mircea Radu de la fanii săi.

To Top