Interne

Ministrul Muncii neaga ca indemnizatiile mamelor vor fi plafonate. Un parinte din Sibiu a ajuns sa primeasca 35.000 EUR/luna

Indemnizatiile mamelor intra din nou in atentia Ministerului Muncii. Potrivit oficialilor din minister, nu ar fi exclusa o noua plafonare a acestora la 10.000 de lei, dupa cum sustin unele surse din randul politicienilor.

   

UPDATE: Ministru Muncii, Dragos Pislaru, a negat la un post TV ca indemnizatiile pentru mame vor fi plafonate si a cerut Parlamentului sa ia o decizie.

„In calitate de Guvern, nu vom corecta legislatia printr-o ordonanta. Parlamentul trebuie sa gaseasca o solutie. Nu se pune problema stabilirii unui plafon pentru indemnizatii”, a declarat Dragos Pislaru la Digi 24.

Referitor la cifrele prezentate luni, ministrul Muncii a mai adaugat ca a vrut ca informatiile sa fie facute publice si ca nu se poate tine sub pres o astfel de realitate.

250 de parinti cu lefuri foarte mari consuma aproape o treime din bugetul national. Pe primul loc se afla un parinte din Sibiu care primeste peste 35.000 de euro.

In topul parintilor cu cele mai mari indemnizatii mai gasim tati si mame din Bucuresti, Constanta, Bacau, Timis si Hunedoara. Vorbim de parinti cu lefuri foarte mari, carora de la 1 iulie statul este obligat sa le acorde 85% din salariu.

Asta in conditiile in care la nivel national indemnizatia medie este de 1400 de lei.

Dupa 1 iulie, cand au fost eliminate plafoanele, 129.226 femei și 13.764 barbati au depus dosare pentru indemnizatii.

In luna iulie statul a platiti indemnizatii in valoare de 70 de milioane de lei, cu 20 de milioane de lei peste bugetul alocat.

To Top