Externe

Michael Douglas: „La Londra, din clădirile aflate în construcție se aude doar limba română”

md_19137600

Într-un interviu acordat luni pentru CNN, actorul Michael Douglas a abordat chestiunea imigraţiei şi a spus că în timpul unei plimbări prin Londra a trecut pe lângă multe clădiri aflate în construcţie, de unde a auzit vorbindu-se ”doar în limba română”.

   

Michael Douglas s-a referit şi la originile familiei sale. Tatăl său, Kirk Douglas, care va împlini vârsta de 100 de ani în luna decembrie, a publicat recent un op-ed în The Huffington Post, în care a spus că nu mai recunoaşte America din tinereţea lui, care primea imigranţi, în contextul în care imigranţii au fost cu adevărat ”demonizaţi” în actuala campanie electorală americană.

”Mă plimbam prin Londra ieri dimineaţă, erau şantiere de construcţii ici şi colo, am auzit vorbindu-se doar în limba română. Există mulţi imigranţi care fac munci pe care mulţi dintre cetăţenii unei ţări aleg să nu le facă. Aceasta este o chestiune la care tatăl meu ţine foarte mult, pentru că îi aduce aminte de propriile lui rădăcini. Avem tendinţa de a uita că noi, cei de aici, din Statele Unite, suntem cu toţii imigranţi”, a afirmat Michael Douglas, potrivit news.ro.

To Top