Povestea mea

Mi-am pus burlăcia gaj la o partidă de poker

15203206_1204093399645273_214898689846915209_n

   

Atât eu, cât și Dan, prietenul meu, singurii burlaci ai grupului, am ajuns să ne cerem iubitele de soții în urma unei partide de poker pierdute. Dacă am fi știut atunci că amândouă o să ne joace pe degete și o să ne lase cu buza umflată… Dar nici prin cap nu ne-a trecut!

Totul a început cu ocazia petrecerii unui fost burlac, amic de-al nostru de „suferință”, care-și punea pirostriile pe cap peste o săptămână. Spre ziuă, după ce a plecat toată mulțimea, am rămas la masă doar noi trei, adică el, eu și Dan, prietenul meu.

Propunerea a venit tocmai din partea viitorului ginere:

— Băieți, ați colindat destule paturi până acum. E vremea să vă așezați și voi la casele voastre. Ce mai așteptați? Însurați-vă, că fetele astea nu vă vor aștepta veșnicie!

Fetele erau Ana, iubita lui Dan, și Delia, partenera mea. Amândouă prezentau avantaje – erau dotate fizic -, dar pe lângă asta mai aveau două calități: răbdarea și înțelegerea, cel puțin așa credeam noi. Ne petreceam timpul împreună ori de câte ori aveam ocazia, de aceea dădeam impresia că suntem două cupluri oarecum stabile. Plecam împreună în concediu sau la sfârșit de săptămână, făceam fotografii în creierul munților sau ne distram la club. Dar asta nu însemna că nu mai călcam și strâmb. și eu, și Dan simțeam nevoia din când în când să ne afirmăm libertatea, să scăpăm un pic din lațul fidelității.

Discuția pe care am avut-o amândoi cu viitorul ginerică ne-a determinat să ne schimbăm un pic punctele de vedere. „Înarmat” cu argumente și susținut de o cantitate de vin suficientă pentru a converti pe cineva la orice, acesta se încăpățâna să mă convingă și pe mine.

— Mă berbecule, ai treizeci și doi de ani și o iubită pe cinste. Te vrea de bărbat. Dacă o tot amâni, o s-o pierzi, nu înțelegi?

— și ce dacă… Ea o să regrete, musiu…

— Da’ dac-o să regreți tu? mi-a replicat „ginerică”, schimbând pe loc tactica.

Pe Dan aproape că îl convinsese. Ii băgase în cap chestia cu singurătatea la bătrânețe, și el, slab de înger, a înghițit gălușca.

— Uite cum facem: pe Dan l-am convins. Mai rămâne să te convingem și pe tine. Voi sunteți prieteni prea vechi, ori vă însurați amândoi, ori nu. Corect, Dan?

— Corrrect! a aprobat amicul meu, sughițând zgomotos. Ddaccă ieel nu se-nsoaarră, ieeuu răămân bbburrrlac. Pă onoarea mea. Da’ dă ce să nu să-nsoare și ieel?

— Fiindcă e căpos.

— Dă ce eșști, mă Sebică, așa căpos?

— Că porrt nnumăr mai mmare la șșapcă, dd-aia! l-am imitat eu.

Cum nici metoda asta n-a dat roade, gazda a găsit o altă soluție…

— Hai să facem rămășag! Vă dați mari jucători de poker. Da’ bărbați sunteți voi? Cuvânt aveți?

— Hhhotărât lucru! a răspuns Dan în numele amândurora.

— Atunci, uite cum facem: bem câte un pahar de tărie, jucăm o partidă. Cine câștigă primul de trei ori are dreptate. Cine pierde dă scris că se însoară…

— și tu ce pierzi, mă rog? Că te-nsori oricum peste câteva zile!

— Nu mă mai însor! E bine?

— Văd că ai curaj, nu glumă. Vezi să nu te primim iar în clubul burlacilor!

îl și vedeam plângându-și în palme după joc. Era atât de îndrăgostit de viitoarea mireasă, încât numai starea lui de trotilare justifica riscul. Pe starea asta mizam și eu. 0 miză amăgitoare. Am fost cât pe ce să câștig prima partidă. Dar a venit al doilea pahar de tărie la rând… și m-am văzut bătut la rând de trei ori.

— Mmmâinne ne însssurrrăm, nnu-i așșșa? m-a întrebat Dan.

— Nu, conașule. Mâine le cerem pe fete de neveste. Poate nu vor ele să ne ia, la asta nu te gândești?

— Mmă rrrog, uitasem. Deeeeci, mmâine…

Cu mare grijă, să nu compromitem, vezi Doamne, ceea ce promiseserăm solemn, verbal și scris, l-am luat pe Dan în cârcă și l-am dus acasă.

— Băiete, dormi și așteaptă-mă aici! Vin să te iau, să ne dregem, să ne facem freș și, pe urmă, să mergem la iubitele noastre.

în dimineața următoare, m-am trezit mai târziu ca de obicei, dar eram în concediu și n-aveam nicio grabă. Pe Dan mă așteptam să-l găsesc într-o stare de mahmureală profundă, caz în care aveam de gând să amân discuția cu fetele pentru seara târziu. Dar absența lui de acasă m-a pus pe gânduri.

— A plecat acum vreo oră și ceva, în mare zor, m-a informat maică-sa.

— Arăta bine?

— Era un pic mahmur, dar foarte vioi. Ce prostii ați mai pus la cale, Sebastian?

— Nu vă faceți griji, doamna Popa! Suntem cuminți ca ușa de biserică… Vă jur că așa e!

Unde putea pleca așa zorit? La muncă, nu intra în discuție. La Ana, fără mine, nu încăpea vorbă… Doar ispita unei cârciumi unde se putea drege cu o ciorbă de burtă era de luat în seamă. Așa că m-am pus pe colindat.

în cele din urmă, am ajuns foarte aproape de locuința Anei. Se găsea și acolo un local, unde aveau o ciorbă de burtă senzațională.

Mi-am încercat norocul și am intrat. L-am ochit rapid și pe amicul pierdut. Nici nu era greu, fiindcă toți erau cu ochii pe el: Dan își strângea drăgăstos chitara în brațe și cânta de mama focului. După ce și-a sfârșit numărul – al câtelea oare? -a observat, în sfârșit, că îl priveam lung și îngrijorat.

— O-ho-ho! Ai apărut, frățioare. Ce bine! Oameni buni, el e prietenul meu numărul unu.

Am insistat să vorbească mai încet și l-am tras la o masă liberă. Am cerut cafele și l-am luat la rost.

— Ce faci, omule? Strici învoiala?

— Cum s-o stric? Totul e aranjat, Sebică. Absolut totul. Trebuie doar să fugi la Delia și s-o săruți. I-am spus că ai s-o ceri de nevastă și cred c-am făcut-o feri-cită.

— Ce-ai făcut? și dacă ai stricat totul? Cum te-ai dus la fete în halul ăsta? Dacă te refuză Ana?

— Cum să mă refuze când i-am cântat sub fereastră?

— ți-a spus ea „da”? Nu s-a supărat că ești mahmur?

— Dacă sunt beat de iubire, merită să fiu iertat. Hai, du-te la Delia, te așteaptă!

După ce ne-am căsătorit, prietenia mea cu Dan a cunoscut momente de poticneală. Viețile noastre de masculi familiști nu prea semănau. Culmea e că eu, cel mai potrivnic ideii de pirostrii, devenisem un soț cuminte și devreme acasă. Dan, care se grăbise așa tare spre altar, continua să ducă un trai aproape la fel de liber ca înainte. Nu rupsese legătura cu vechii tovarăși de petrecere, întârzia constant după orele de muncă, mergea la meciuri de fotbal și… asta nu era chiar tot. Mi-a sugerat o dată, în treacăt, că a pus ochii pe-o frumusețe de fată. Dar când i-am cerut amănunte, mi-a tăiat avântul.

— Am o soție frumoasă, Sebastiane, nu simt asemenea tentații. Dar la o adică…

— Mă lași în suspans?

— Te las, că n-am ce să-ți spun. Deocamdată.

îl invidiam din tot sufletul pe amicul meu. Eu, care mă străduiam să fiu soțul perfect, aveam parte numai de ifosele nevestei mele. Delia, schimbată radical, găsea aproape întotdeauna motive de harță, oricât încercam eu să-i fiu pe plac.

Din ce în ce mai rare erau clipele de liniște și plăcere în doi. Ei, la Dan și Ana în casă, atmosfera era ca o oază de liniște. El, mai vesel și mai glumeț ca înainte, ea, blândă și grijulie tot timpul, nu știa cum să-i mai caute în coarne. Nu tu țipete, nu reproșuri, doar înțelegere și dragoste.

— Măi Dan, măi omule, eu, unul, nu mai pot! m-am plâns lui, într-o bună zi. Se face acuși anul de când m-am însurat și mă simt ca-n pușcărie, la Poarta Albă. Ce să fac, frate? Să divorțez?

— Da’ ești chiar atât de prost, măi Sebastiane? Cu toată gura ei spurcată, Delia te spală, te calcă, îți aduce bani în casă, ba mai aveți parte și de nopți de amor… Ce mai vrei? Așa-i în căsnicie…

— Nopți de amor… Am ajuns să le număr pe degete, că, după atâta ceartă, nu ne mai arde.

— știi ce? Ia-ți o amantă, ce mai stai? Mergi pe burtă, să nu te știe nici cerul, nici pământul, și să vezi cum îți trece supărarea…

— Nu cumva aplici și tu metoda?

— Ba bine că nu… Da’ să nu mă tragi de limbă, o să-ți zic eu mai multe când oi putea…

Mare pezevenghi, Dan ăsta! Ideea îmi plăcea, dar de unde era să scot eu o amantă, așa, brusc? Ocazia s-a ivit pe neașteptate. într-o seară, cam afumat fiind, după o ceartă mai serioasă cu nevastă-mea, m-am dus pe la Dan ca să-mi vărs focul. El nu era acasă, dar Ana, văzându-mă abătut, i-a ținut admirabil locul în chip de confidentă. și nu numai atât. M-a făcut să înțeleg pe șleau că n-ar fi rău deloc să ne consolăm unul pe celălalt, fiindcă știa ea bine că Dan o înșală și suferea din pricina asta.

— Mi-ai plăcut dintotdeauna, Sebi. Rămâi cu mine în noaptea asta și ai să vezi cum te vindec eu de supărări… Sau nu te trage inima?

— Ba mă trage, numai că ești nevasta lui Dan…

— Vine abia mâine seară acasă, dacă de asta ți-e frică. Iar dacă nu vrei să-ți trădezi prietenul, nu-ți face griji… Nu i-ar păsa… a adăugat ea moale, înlănțuindu-mi gâtul cu brațele.

— Vai de mine, Ano! Cum să nu-i pese? De ce vorbești așa?

— știu eu mai bine, doar îi sunt ne-vastă… a mai zis ea și, nici una, nici două, m-a mușcat ușor de ureche, apoi de buze…

Mărturisesc, mi-a fost o rușine cumplită de ceea ce am făcut. Doar prima oară. Pe urmă, m-am învățat. Avusese dreptate pezevenghiul de Dan. De când aveam amantă, toate-mi mergeau mai bine. și, culmea, Delia se mai potolise cu scandalurile. Nici nu mă certa decât de formă, când întârziam acasă. Că, deh, sportul ăsta nou îmi cam consuma timpul. în schimb, mi se părea că Dan mă cam evita în ultima vreme. și eu îl cam evitam, dintr-un motiv bine întemeiat. Dar apropierea lui îmi lipsea. Plus că, dacă mă țineam la distanță, putea bănui că îmi „bâzâie o muscă pe căciulă”.

— Ce faci, omu-le? am spart eu gheața într-o bună zi, la telefon. Te dai la fund? M-ai uitat?

— Nu…Nu, Sebi! Da’…

— Da’ ce?

— Nu prea mi-s boii pe-acasă.

— Păi, hai să-i adăpăm cu o bere, să vezi cum se-ntorc!

La o halbă de bere am avut eu marea revelație.

— Sebică, tare aș mai divorța…

— Acum începi tu cu prostiile? Tocmai tu, care ai o… hm… nevastă de s-o pui pe rană?

— Da, numai că nu știu pe-a cui rană…

— Ce vrei să zici? l-am întrebat, simțind că îngheț.

— Mă înșală, Sebi, sunt sigur de asta. 0 știu, o cunosc, crede-mă! Uneori, uită pur și simplu că sunt prin zonă. Adoarme seara ca o cizmă lângă mine. și mai sunt și alte semne. Mai lipsește doar s-o prind în flagrant. De ce să mă simt doar eu vinovat, ca prostu’?

— Păi doar o iubești, nu? Taci și-nghite, o să-i treacă! Ce, tu nu ai „flagrante” din astea?

— Ba da… și d-aia nu pot să tac… fiindcă îmi ești ca un frate…

— Aoleu, Dane, ce vrei să spui?

— Vreau să-ți mărturisesc, îmi stă ca un ghimpe pe suflet, nu mai pot!

— Ce? Ce s-a întâmplat? Ce să mărturisești?

— știi cu cine am „flagrant” eu de vreo lună încoace? Cu nevastă-ta… Cu Delia… Ea a început, ea a tras de mine, jur!

Bate-mă, omoară-mă, dar iartă-mă!

— Păi… în cazul ăsta, ți-aș cere și eu același lucru…

— Cum adică?

— Adică ți-am urmat sfatul, dar n-a fost nevoie să-mi caut eu amantă, că a sărit ea pe mine…

— Cine?

— Ana, nevastă-ta.

în loc să ne luăm la bătaie, ne-a apucat pe amândoi un râs isteric. Ne-am povestit reciproc aventurile, și-am râs, și-am râs, până când ni s-a aprins un beculeț.

— Auzi, Sebastiane? ție ți se pare că asta-i o coincidență? Nu cumva au ticluit șerpoaicele un plan împreună?

— Sigur! Da’ de ce or fi făcut-o? Auzi, voi ce-ați făcut cu banii de nuntă?

— I-am pus pe-un cec, pe numele amândurora. Până acum, am izbutit să nu ne atingem de ei. Dar voi?

— Noi mai avem jumătate, tot pe numele noastre…

— Nu crezi că ar fi cazul să facem cercetări discrete?

— Ba da! și mâine vă chemăm pe la noi. Deschidem discuția pe nesimțite și le punem să spună tot! Ca la poliție!

Eram cam întors pe dos când am ajuns acasă. Delia îmi dădea îngrijorată târcoale, încercând să afle ce-i cu mine. I-am zis că sunt obosit și că în seara următoare eram invitați la Dan și Ana. Pe urmă, m-am culcat. A doua zi, pe la prânz, mi-am luat o oră liberă de la birou și m-am dus la bancă.

Contul nostru? Topit. Fusese retras în aceeași dimineață, de către nevastă-mea. Mi s-au înmuiat picioarele. M-am târât până la serviciul lui Dan. Lipsea, își luase liber. N-am mai stat pe gânduri și m-am dus la el acasă.

Ușa era dată de perete, iar Dan stătea ca tâmpit în sufragerie, cu o hârtie în mână.

— Banii? l-am chestionat eu, la obiect.

— Topiți! a răspuns la fel de prompt.

Am tras amândoi o băută pe cinste și am jurat să rămânem burlaci pe vecie. Până acum, ne-am ținut de cuvânt. Dar parcă nu e chiar așa de rău să fii însurat. Prin urmare, căutăm două fete drăguțe și inimoase, care să ne dreagă rănile de pe suflet. Promitem să nu ne mai jucăm căsătoria la poker!

To Top