All for Joomla All for Webmasters
Meteo

Meteo. Cum va fi vremea săptămâna viitoare

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza pentru săptămâna viitoare. Potrivit acesteia, la începutul intervalului vremea va fi extrem de geroasă, urmând ca de miercuri să se încălzească ușor.

PROGNOZA METEO pentru DUMINICĂ

ÎN ŢARĂ
Vremea se va menține geroasă, atât ziua cât şi noaptea, în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între -17 și -9 grade, iar cele minime se vor încadra între -22 și -12 grade. Cerul va fi mai mult noros şi, temporar, va ninge în cea mai mare parte a țării. Ninsorile vor fi moderate cantitativ în Moldova și local în Transilvania și zona de munte, iar în rest vor fi în general slabe. Îndeosebi în prima parte a intervalului, vântul va avea intensificări la munte, mai ales pe creste, dar și în Moldova şi în cea mai mare parte a Dobrogei, viscolind și spulberând zăpada. Unele intensificări ale vântului vor fi și în sudul Banatului și în vestul și sudul Olteniei. Izolat, noaptea, în zonele joase vor fi condiții de ceață, asociată cu depunere de chiciură.

LA BUCUREŞTI
Vremea se va menține geroasă, atât ziua cât și noaptea. Cerul va fi mai mult noros şi temporar va ninge slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -13 grade, iar cea minimă va fi de -17…-15 grade.

PROGNOZA METEO pentru LUNI

ÎN ŢARĂ
Vremea va fi în continuare geroasă, atât ziua cât şi noaptea, în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între -16 și -7 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -26 și -10 grade. Cerul va avea înnorări şi va ninge local în regiunile nordice şi pe arii restrânse în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane şi în estul teritoriului. Vor fi condiţii de ceaţă, asociată cu depunere de chiciură.

LA BUCUREŞTI
Vremea se va menţine geroasă, atât ziua cât şi noaptea. Cerul va fi mai mult noros ziua, când vor mai fi condiţii de fulguială, iar noaptea va deveni variabil. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de -13…-12 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -23 de grade.

PROGNOZA METEO pentru MARȚI

ÎN ŢARĂ
Vremea va fi în continuare geroasă dimineaţa şi noaptea, iar în centru, sud şi sud-est și pe parcursul zilei. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -14 și -6 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -22 și -6 grade. În cursul zilei cerul va fi variabil, cu înnorări în Oltenia, unde, pe arii restrânse, va ninge slab. Spre seară şi noaptea, nebulozitatea se va accentua în majoritatea regiunilor, iar în special în Dobrogea, sudul Moldovei și Muntenia va ninge și se vor semnala intensificări temporare ale vântului.

LA BUCUREŞTI
Vremea se va menţine geroasă. Cerul se va înnora treptat, iar spre seară şi noaptea va ninge şi vântul va deveni în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -12 grade, iar cea minimă va fi de -14…-12 grade.

PROGNOZA METEO pentru MIERCURI

ÎN ŢARĂ
Deşi valorile termice vor creşte faţă de ziua precedentă, vremea va fi în continuare geroasă dimineaţa şi noaptea în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -9 și -1 grad, iar cele minime vor fi cuprinse între -15 și -5 grade. Cerul va avea înnorări şi, mai ales ziua, va ninge în jumătatea de sud-est a teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare la munte, mai ales pe creste, precum şi în sud-estul ţării, viscolind şi spulberând zăpada.

LA BUCUREŞTI
Deşi temperatura aerului va creşte faţă de ziua precedentă, vremea va fi deosebit de rece. Cerul va fi mai mult noros şi, temporar, va ninge, iar în cursul zilei vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -7 grade, iar cea minimă va fi de -10…-8 grade.

Copyright © 2017 StirileRNL.ro

To Top
error: