Externe

Mesajul lui Vladimir Putin, după ce Donald Trump a devenit noul președinte al SUA

putin-1024x674

Întreaga lume s-a trezit cu un șoc, după ce Donald Trump a devenit noul președinte al Statelor Unite. Miliardarul republican a fost felicitat de liderul de la Moscova, Vladimir Putin. În timpul campaniei electorale din SUA, Donald Trump și-a exprimat susținerea pentru președinția lui Vladimir Putin, amintește Reuters.

   

”Putin şi-a exprimat speranţa că vor colabora pentru a restabili relaţiile bilaterale ruso-americane şi pentru a le scoate din starea de criză. De asemenea, acesta doreşte să răspundă împreună la problemele internaţionale presante şi să caute soluţii reale pentru ameninţările la adresa securităţii globale”, se arată într-un comunicat al Kremlinului.

Vladimir Putin a susţinut că interesele ambelor state vor fi servite de un dialog constructiv între Moscova şi Washington.

În discursul său de victorie, Donald Trump a promis comunităţii internaţionale că va menţine relaţiile bilaterale la un nivel ridicat cu toate statele care sunt partenere SUA.

”Ne vom înţelege cu orice naţiune care vrea să se înţeleagă cu noi. Vom avea relaţii bune. Trebuie să reluăm controlul asupra destinului ţării noastre. Vreau să transmit comunităţii internaţionale că ne vom înţelege cu toate statele lumii”, a precizat miliardarul republican, care a făcut și un apel la unitate.

To Top
error: