Sanatate

Medicamentul care îţi dă gânduri sinucigase. Are o listă lungă de efecte secundare

Medicamentul care îţi dă gânduri sinucigase. Are o listă lungă de efecte secundare

Numit de multe ori „medicamentul ucigaş” deoarece este suspectat ca fiind cauza principală a mai multor sinucideri, Roaccutane, este un medicament cu o listă kilometrică a efectelor secundare. Medicamentul este prescris în tratamentul acneei, iar administrarea pe termen lung poate afecta vederea, sistemul digestiv, cel muscular, pancreasul, sistemul osos şi sistemul nervos central.

   

Psihozele datorate acestui medicament se manifestă prin pierderea contactului cu realitatea, halucinaţii auditive sau vizuale. Alte efecte probabile: începi să te simţi trist sau plângi din senin, îţi pierzi interesul pentru activităţile tale obişnuite, ai tulburări de somn, devii mai nervos decât de obicei, îţi pierzi apetitul, devii obosit fără motiv, ai probleme de concentrare, fugi de familie şi de prieteni, începi să ai gânduri suicidale, potrivit bzi.ro.

De altfel, potrivit unor rapoarte, unii pacienţi s-au autoschingiuit, unii au încercat, iar alţii chiar s-au sinucis.

Roaccutane ar putea intra în Cartea Recordurilor pentru „medicamentul cu cele mai multe efecte secundare grave”. Poate cauza defecte de naştere, naşteri premature şi deces infantil la nou-născuţii ale căror mame au luat medicamentul în timpul sarcinii, chiar şi convulsii sau atac cerebral.

To Top